Grupul OMV Petrom a avut cel mai mare profit net înregistrat în 2022 în România, în valoare de peste 10 miliarde de lei. Situația s-a schimbat în primele luni ale anului pentru compania austriacă, iar situația este din ce în ce mai gravă.
Grupul OMV Petrom a avut în anul 2022 un profit net de aproximativ 10,3 miliarde de lei, ceea ce a însemnat o creștere de 260% față de anul precedent. Cifra de afaceri a fost una îmbucurătoare pentru companie, de peste 55,9 miliarde de lei. Este important de precizat că și contribuția la bugetul de stat prin taxe și dividende a atins o valoare record de 20 de milioane de lei, aproape dublu față de anul 2021.
În plus, plățile făcute de compania austriacă față de bugetul de stat au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României. În acest context, OMV Petrom a anunțat pentru anul 2023 investiții în creștere cu 70% față de anul trecut. Acest lucru înseamnă că investițiile se vor ridica la valoarea de aproximativ șase miliarde de lei. Acestea se vor axa, în principal, pe proiectul Neptun Deep.
Așteptările OMV pentru anul 2023
În același timp, se vor accelera proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero. Tot din această sumă se va face și revizia generală planificată a rafinăriei Petrobrazi. Estimările companiei de la începutul anului curent arătau că vânzările totale de produse rafinate vor fi în scădere față de cele din 2022 (5,5 miloane de tone) din cauza reviziei generale.
În ceea ce privește vânzările cu amănuntul, compania a estimat că vor fi mai mari față de anul 2022. Grupul austriac se aștepta ca volumele total de vânzări de gaze naturale să fie mai mici față de anul trecut (46 TWh) din cauza surselor de aprovizionare reduse, dar și din cauza cererii din ce în ce mai scăzute.
În plus, estimările aratătau că OMV Petrom se aștepta ca producţia totală netă de energie electrică va fi mai mică faţă de anul trecut (5 TWh). Estimările s-au bazat pe revizia prelungită a întregii capacităţi a centralei de la Brazi.
Profiturile OMV Petrom, în scădere
Cifrele pentru 2023 arată că OMV Petron a încheiat primul semestru din acest an cu un profit net în scădere cu 80% față de 2022. Dacă în aceeași perioadă a anului trecut grupul austriac avea un profit de 4,646 miliarde de lei, acesta a scăzut în 2023 la doar 944 milioane de lei.
În plus, compania a raportat o pierdere de 537 milioane de lei în trimestrul al doilea din anul curent. Datele mai arată că valoarea veniturilor din vânzări consolidate de 17,864 miliarde de lei în perioada ianuarie – iunie 2023 a scăzut cu 30% comparativ cu aceeași perioada din 2022.
Scăderea OMV Petrom a fost influențată și de prețurile mai mici ale mărfurilor și de volumele mai mici aferente vânzărilor de produse petroliere și energie electrică, care au fost compensate doar parțial de volumele mai mari din vânzările de gaze naturale. Datele companiei mai arată că datoriile totale de la finalul lunii iunie au crescut cu 1,551 miliarde de lei față de ultima zi a anului 2022, potrivit Capital.