Profesorul român, condamnat pentru 80 de dolari, a fost eliberat! A mulțumit tuturor pentru a doua șansă

Profesorul român, condamnat pentru 80 de dolari, a fost eliberat! A mulțumit tuturor pentru a doua șansăProfesori. Sursa foto: Arhiva EVZ

Profesorulul universitar român, care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China după ce a primit 80 de dolari, a fost eliberat din penitenciar. Acesta este mai fericit ca niciodată și a transmis un mesaj de mulțumire.

Marius Balo, profesorul care a primit 8 ani de închisoare în China pentru o sumă mediocră de bani, i-a mulțumit ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, pentru tot ajutorul. Acesta a fost eliberat și așteaptă să se întoarcă la apropiați în România, dar carantina din Shanghai și-a spus cuvântul.

„Numele meu este Marius Balo, sunt clujeanul care a fost întemnițat la Shanghai timp de 8 ani de zile. Am fost eliberat pe 27 martie, însă mă aflu în continuare la Shanghai deoarece orașul a intrat în lockdown complet.. mi s-au anulat deja două zboruri, însă au reușit cei de acasă să îmi achiziționeze un nou bilet pentru dată de 20 aprilie cu aterizare la București pe 21. Sper din suflet că să nu se anuleze și acest zbor”, scrie în mesajul trimis ministrului Justiției.

Avocatul Eugen Iordăchescu l-a ajutat pe profesor să scape de coșmarul prin care a fost nevoit să treacă. Acesta a fost închis din 2014, chinuit şi forţat să lucreze 12 ore pe zi. Dascălul primise 8 ani de închisoare pentru doar 80 de dolari.

Sursa foto: Pixabay

„De mai bine de 5 ani, un profesor şi antreprenor din Cluj, Marius Baolo, în vârstă de 38 de ani, este închis în condiţii inumane şi supus unor tratamente degradante într-o închisoare de maximă siguranţă din China. Statul român, prin MAE, Ministerul Justiţiei, Preşedinţia României, ignoră suferinţele acestuia şi refuză să răspundă cererilor acestuia, familiei sale şi avocaţilor. Între timp, cetăţeanul român este forţat să lucreze 12 ore pe zi doar pentru a-şi câştiga dreptul la cele două linguri de orez distribuite zilnic ca hrană în închisoare. Marius Balo a fost arestat în 28 martie 2014 pentru o presupusă infracţiune de fraudă contractuală şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 80 de dolari”, a spus, în 2019, Iordăchescu.

Povestea profesorului închis în China

Din 2013, Marius Balo era profesor la Universitatea Renmin din Beijing. Acesta a fost supus unor chinuri groaznice pentru ceva ce nu făcuse.

„Procurorii chinezi au susţinut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără că acesta să ştie că suma provenea din comiterea unei infracţiuni. În exact aceeaşi situaţie s-a aflat şi un cetăţean britanic, care primise aceeaşi sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenţiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situaţia românului a fost însă radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el un infractor”, a explicat avocatul clujean.

În 2019, Eugen Iordăchescu a anunțat că dascălul a fost ținut „într-o cuşcă de 16 m pătraţi, în care se mai aflau 12 cetăţeni chinezi, fără să vadă lumina soarelui, de unde era scos de două ori pe lună şi, legat de mâini şi de picioare într-un scaun de metal, era ameninţat de gardieni să recunoască faptele în faţa judecătorului, pentru a-i inspira milă”.

„În 24 martie 2016, Marius Balo a fost condamnat pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi ulterior încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai. De asemenea, a fost condamnat la plata unei amenzi de peste 61.000 de lei”, a precizat avocatul, potrivit stiridiaspora.ro

Ne puteți urmări și pe Google News