Scandal în Învățământ! Profesor de matematică, prins când voia să abuzeze o fetiță
- Iulia Moraru
- 26 octombrie 2023, 12:22
Un profesor de matematică a fost reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce voia să abuzeze o minoră de doar 11 ani, în sala de clasă.
Profesorul de matematică din Sighetu Marmației, în vârstă de 25 de ani, a fost ridicat chiar din incinta școlii, acolo unde urma să aibă loc întâlnirea.
Totul a fost descoperit în momentul în care tatăl fetei a citit în telefonul acesteia numeroase mesaje cu profesorul.
Profesor de matematică, acuzat de racolarea minorilor în scopuri sexuale
După cele aflate, mama fetei, sub îndrumarea anchetatorilor, a continuat conversația cu profesorul de 25 de ani. Ulterior, procurorii au percheziționat locuința acestuia și au ridicat mai multe bunuri.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal și este acuzat de racolarea minorilor în scopuri sexuale.
„La data de 23 octombrie a.c., polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați de către un bărbat, de 37 de ani, din Rona de Sus, cu privire la faptul că, în telefonul fiicei sale, în vârstă de 11 ani, ar fi găsit mai multe mesaje trimise de către un tânăr, de 25 de ani, din Sighetu Marmației.
Ieri, 24 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sighetu Marmației au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Sighetu Marmației, la locuințele tânărului de 25 de ani”, au transmis reprezentanții Poliției.
Profesor din Vălcea, mesaje de dragoste către o elevă de clasa a VII-a
Un profesor din județul Vâlcea a fost acuzat în luna august de comiterea a 42 de infracțiuni de racolare a unui minor în scopuri sexuale și două infracțiuni de corupere sexuală.
El este învinuit că a manipulat o elevă vulnerabilă și a încurajat-o să se îndrăgostească de el, conform acuzațiilor formulate de procurori.
În fiecare zi, bărbatul în vârstă de 46 de ani trimitea mesaje unei tinere de 14 ani. Prin acestea, el îi exprima iubirea și îi cerea să întrețină relații sexuale cu el.
La audieri, profesorul a declarat: „Am vrut să simtă că este apreciată și să capete încredere în ea însăși”.
Elevă de 14 ani, abuzată la meditații de un profesor de matematică
În cursul anului trecut, o elevă de 14 ani a ridicat acuzații împotriva profesorului de matematică. Ea susținea că a fost supusă abuzurilor sexuale în timpul meditațiilor.
Minora, care se evidenția ca olimpică la matematică, avea întâlniri regulate cu profesorul pentru pregătirea sa în vederea participării la competiții. Ca urmare a acestor acuzații, a fost inițiat un dosar penal.
Cu toate acestea, până la soluționarea completă a cazului, profesorul și-a păstrat poziția la catedră.