Profesoara de la liceul Marco Polo, Venezia, Italia, după invectivele scrise, a fost demisă. Mai mult, a fost amendată cu 3000 de euro şi condamnată la un an pentru instigare la ură de rasă.
Profesoara scrisese fraze de genul: ''Musulmanii sunt toţi delicvenţi, trebuie extirpaţi de la rădăcină'', ''Vă urăsc blestemţilor, v-aş da foc de vii'' şi ''Apoi am dreptate când spun că e nevoie să fie eliminaţi şi copiii de musulmani, oricum ei vor fi viitorii delicvenţi''. Cu referire la migranţi: ''Sperăm să se înece cu toţii...să nu se salveze nicunul'', ''Îmi pare foarte rău atunci când vreunul se salvează, măcar de-ar muri toţi'', Ardeţi-i de vii, omorâţi-i pe toţi''.
Procurorul a cerut o condamnare de 15 luni considerând că frazele de pe Facebook ar fi radicale şi cu atât mai grave cu cât ea avea o meserie în care lucra cu elevi adolsecenţi şi cărora le putea influenţa anumine comportamente. A fost amendată cu 3.000 de euro care vor merge la Asociaţia pentru studii juridice asupra imigraţiei, constituită ca parte civilă.
Avocatul apărării a susţinut lipsa de concretizare a instigării şi a pericolului. Potrivit apărării, scriind acele fraze, profesoara Pontini şi-a exercitat dreptul de a manifesta propriile gânduri, n-a pus nimic în practică, n-a îndemnat pe cineva anume. Pe reţelele de socializare un anume Serenino spune că ''sigur, doamna, votează sau a votat cu Lega lui Salvini'', titrează Il fatto quotidiano.