Cercetătorii de la Universitatea americană Oregon susțin, în urma unor studii, că mâncarea de la fast-food afectează nu numai dinţii şi talia, dar şi creierul. Consumul de acizi graşi din mâncarea prăjită sau procesată transmite semnale dăunătoare creierului care îşi pierde abilitatea de a controla apetitul.
Cu alte cuvinte, mâncarea de la fast-food afectează capacitatea creierului de a-ţi semnala cât ai mâncat, ceea ce înseamnă că vei avea în continuare senzaţie de foame. „Este evident că acizii graşi trans sunt dăunători, atât pentru dinţi, dar, după cum putem vedea acum, şi pentru creier", susţine Gene Bowman, de la Universtitatea Oregon.
Aceşti acizi pot cauza numeroase probleme de sănătate
Acizii graşi trans este numele sub care sunt cunoscute grăsimile nesaturate, greu digerabile. De cele mai multe ori, este dificil să identifici preparatele care conţin astfel de substanţe, susţin jurnaliştii străini. Aceşti acizi pot cauza numeroase probleme de sănătate precum boli cardiace, colesterol ridicat, obezitate şi chiar diabet.
În afară de cartofii prăjiţi sau mâncarea de la fast-food, grăsimile nesaturate se mai găsesc în unele fursecuri sau biscuiţi, precum şi în popcorn-ul pentru microunde.
O anume categorie de grăsimi trebuie evitată, pe cât posibil, respectiv grăsimile trans. Acestea nu au nicio valoare nutriţională şi, mai mult, sunt nocive pentru sănătatea ta. Se regăsesc în alimente precum prăjelile, mezelurile intens procesate, snacksuri, biscuiţi, produse de patiserie, gogoşi etc.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a luat măsuri, încă din anul 2015, pentru a reduce cantitatea de grăsimi trans folosite în industria alimentară. Până la sfârşitul acestui an se doreşte eliminarea completă a grăsimilor parţial hidrogenate. Rămâne însă de văzut dacă acest lucru chiar se va întâmpla.
Între timp, consumatorul obişnuit trebuie să fie vigilent şi să citească etichetele produselor alimentare, iar dacă identifică în listă prezenţa grăsimilor trans, să renunţe la acel aliment.
Și grăsimile saturate trebuiesc consumat cu moderație
Majoritatea experţilor sunt de acord că grăsimile saturate ar trebui consumate în cantitate mult mai mică decât cele nesaturate, deoarece ar putea contribui la apariţia bolilor cardiovasculare.
Consumul excesiv de alimente bogate în grăsimi saturate poate duce însă și la creşterea în greutate.