Procurorul militar Bogdan Pîrlog, CERCETAT disciplinar de Inspecţia Judiciară

Procurorul militar Bogdan Pîrlog, CERCETAT disciplinar de Inspecţia Judiciară

Potrivit Inspecţiei Judiciare, s-a deschis o acţiune disciplinară împotriva procurorului militar Bogdan Ciprian Pîrlog care a fost prezent pe 10 august în Piaţa Victoriei.

"Ca urmarea a efectuării cercetării disciplinare în perioada 8 mai – 7 august 2018, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de domnul Bogdan Ciprian Pîrlog (procuror militar, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti) pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în aceea că prin opiniile exprimate în cuprinsul articolului „Principalele aspecte de natură a afecta grav sistemul judiciar” (publicat la 25 ianuarie 2018, pe site-ul juridice.ro), cu desconsiderarea explicită şi totală a normelor şi standardelor de conduită impuse magistraţilor, a denigrat, în mod deliberat, pe de o parte, membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciind că aceasta este „fidelizată” şi „favorabilă actualei puteri politice”, şi inspectorii Inspecţiei Judiciare, pe care i-a calificat drept „organisme controlate de către factorul politic prin care se vor putea exercita presiuni asupra magistraţilor”.

Bogdan Pîrlog, procuror militar, într-unul dintre articolele publicate în Revista Forumului Judecătorilor din România, si preluat de site-ul Juridice.ro, acuză Secția pentru judecători din CSM "că este subordonată politic Partidului Social Democrat și că urmărește distrugerea sistemul judiciar".

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Reamintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut că Bogdan Pârlog a fost prezent în punctul de comandă al Jandarmeriei şi chiar a participat la un instructaj al jandarmilor, iar şeful Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a negat că un procuror militar ar fi fost prezent în centrul de comandă al Jandarmeriei pe data de 10 august.