Procurorii ruşi au solicitat 11 ani de închisoare pentru un activist al lui Alexei Navalnîi

Procurorii ruşi au solicitat 11 ani de închisoare pentru un activist al lui Alexei NavalnîiAleksei Navalnîi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Procurorii ruşi au cerut, în cadrul unei ședințe de la la Judecătoria Centrală din Barnaul, ca Vadim Ostanin, care conducea sediul local al lui Alexei Navalnîi, să fie condamnat la 11 ani de închisoare „pentru participare la activităţi extremiste”.

Judecat pentru că a lucrat pentru Navalnîi

Ostanin a fost reținut în decembrie 2021 când i-a fost deschis un dosar penal pentru participare la o comunitate extremistă (articolul 282.1 din Codul penal al Federației Ruse) și o organizație non-profit care încalcă dreptul unei persoane (articolul 239 din Codul penal al Federației Ruse),

Potrivit anchetatorilor ruşi, Ostanin a continuat să lucreze în structurile lui Navalnîi după ce acesta şi oamenii săi au fost recunoscuți drept „extremiști” în Rusia. Ostanin se află într-un centru de arest preventiv de mai bine de un an - a fost mai întâi arestat la Moscova, apoi transferat la Barnaul. „Pentru ca Ostanin să-și recunoască „vinovăția”, a fost ținut în condiții groaznice, a fost presat psihic, i s-a afectat sănătate, fiindu-i refuzată asistența medicală”, au declarat susținătorii lui Navalnîi.

Persecutat şi în detenţie

În martie, Ostanin a comunicat că a fost plasat într-o celulă de pedeapsă, nu i-a permis să-și vadă familia și că sănătatea sa s-a deteriorat foarte mult. „Mi-au promis o atitudine proastă dacă nu le spun totul”, a spus activistul.

Următoarea audiere în dosarul Ostanin va avea loc pe 4 iulie. Procesul are loc cu uşile închise.

Acesta nu este este singurul caz de persecutare a opozanţilor ruşi din grupul Navalnîi. Pe 14 iunie, o instanță din Rusia a condamnat-o pe Lilia Ceanîşeva, care conducea sediul Navalnîi din Ufa, la șapte ani și jumătate de închisoare într-un dosar de „extremism”. Ceanîşeva a declarat că dosarul ei este unul politic.

Cinci zile mai târziu, în colonia nr. 6 din regiunea Vladimir, unde se află Alexei Navalnîi, a avut loc prima ședință de judecată într-un nou dosar penal împotriva politicianului - tot despre „extremism”. Procesul se desfășoară cu ușile închise. Împreună cu politicianul, pe banca acuzaţilor a ajuns şi fostul director tehnic al canalului de YouTube Navalnîi Live, Daniel Holodnîi.