Alexei Navalnîi, principalului opozant al lui Putin, a împlinit 47 de ani. Mii de susținători au ieșit în stradă

Alexei Navalnîi, principalului opozant al lui Putin, a împlinit 47 de ani. Mii de susținători au ieșit în stradăAlexei Navalnîi, în închisoare /Sursa foto: twitter

Mii de susținători ai liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, au ieșit duminică, 4 mai, pentru a sărbători iua lui de naștere și să ceară cu această ocazie eliberararea din penitenciar.

Presa de opoziție din Federația Rusă a anunțat că cel puțin 45 de ruși au ajuns în arestul poliției, printre care câțiva minori și un jurnalist.

Mitinguri în toată lumea

Potrivit portalului meduza.io, cu ocazia zilei de naștere a lui Navalnîi au fost organizate mitinguri în toată lumea: lista cuprinde 120 de orașe, inclusiv Geneva, Buenos Aires, Praga, Tel Aviv, Paris, Helsinki, Toronto, Mexico City, Stockholm și multe altele. În unele orașe, precum Tokyo, Sydney, Tbilisi și Vilnius, zeci de oameni au luat parte la mitinguri.

Cum s-a protestat în Rusia

În Rusia, susținătorii lui Navalnîi au organizat pichete la care au participat câte o singură persoană. Astfel de acțiuni au fost organizate în orașele rusești Habarovsk, Krasnoyarsk, Rostov-pe-Don, Kaliningrad, Ekaterinburg, Omsk, Saratov, Sankt Petersburg și alte orașe. Astfel opozanții ruși au încercat să evite arestările, în condițiile când riscurile de a ajunge în închisoare în Rusia pentru liberă exprimare sunt mai înalte  ca niciodată. Pentru a evita arestările, susținătorii lui Navalnîi au fost instruiți cum să protesteze: să distribuie pliante, să scrie postări pe rețelele de socializare, să lase graffiti pe pereți și pe trotuar.
Chiar și așa, mai mulți protestatari au fost reținuți, iar echipa lui Navalnîi le-a promis asistență juridică gratuită. De exemplu, în Krasnoiarsk, un locuitor  a fost dus la secția de poliție pentru că a scris „Libertatea prizonierilor politici” cu cretă pe trotuar. În Barnaul, a fost reținută o femeie care „mergea cu un balon”.
În Kaliningrad, a fost reținut un localnic care a mers la un miting cu baloane cu inscripția „La mulți ani, Alexei”, iar la Moscova, poliția a luat o femeie care a ieșit cu un afiș „Libertate pentru Navalnîi.

Navalnîi, torturat în închisoare

Liderul opoziției ruse,  Alexei Navalnîi, care este încarcerat într-o închisoare de maximă securitate, a  transmis un mesaj că administrația penitenciarului  îl „torturează” cu înregistrări ale discursurilor lui Vladimir Putin.
"Cu mult timp în urmă, într-un detectiv despre spionaj, am citit despre tortura la care erau supuși prizonierii - au recitat  poeziile lui Mao Zedong într-un volum uriaș. Se pare că cineva din sistemul nostru penitenciar a citit și această carte", a comentat liderul opoziției ruse. Navalnîi a mai transmis că este bătut în penitenciar și i-au promis că îi vor deschide un nou dosar penal.