Procurorii americani vor să pună mâna pe un clujean, cu orice preț. AGENȚII americani au participat la percheziții fără niciun drept

Procurorii americani vor să pună mâna pe un clujean, cu orice preț. AGENȚII americani au participat la percheziții fără niciun drept

Mai mulți procurori DIICOT, polițiști de la Brigăzile de Combatere a Crimei Organizate, Structura Centrală, Craiova și Cluj, dar și patru agenți de la US Secret Service, au descins marți dimineața la locuința și biroul unui clujean, Călin Vlad Nistor, de 29 de ani.

Procurorii americani au decis să le solicite omologilor din România să îl rețină pe Nistor, iar ulterior să îl extradeze în SUA, unde este cercetat în două dosare penale, acuzațiile vizând infracțiuni de înșelăciune, fraude informatice, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.

Surse judiciare susțin că ancheta este condusă de procurorul Cosmin Hălălău de la DIICOT - Structura Centrală. În cursul dimineții de marți, agenții americani au participat la percheziții, fapt interzis de legea penală română, dar cu toate acestea, susțin surse judiciare au refuzat să li se treacă numele în actele judiciare care au fost întocmite.

Procurorii au ridicat mai multe unități de stocare a informației, urmând ca în zilele următoare acestea să fie percheziționate.

Ne puteți urmări și pe Google News

CIne este Vlad Nistor

În cursul serii de marți, Vlad Nistor a fost adus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde a fost audiat, în cadrul procedurii de extrădare. Pe numele său a fost emis un mandat de reținere de 24 de ore, urmând ca mâine, Curtea de Apel București să se pronunțe în legătură cu cererea SUA, privind extrădarea lui Vlad Nistor în SUA, ca urmare a celor două cereri depuse de Departamentul de Justiție din SUA.

Vlad Nistor este un tânăr clujean care a a înființat o societate comercială care se ocupă cu tranzacțiile de bitcoin. Conform site-ului oficial, compania are o cifră de afaceri de 3.25 milioane EUR, realizând peste 32.000 de tranzacții în 2017. Pe parcursul celor 3 ani de activitate, CoinFlux a ajuns să aibă peste 19.000 de clienți din România și din lume. Surse judiciare române susțin că procurorii americani îl acuză pe Nistor de faptul că a înșelat mai mulți cetățeni americani în tranzacțiile cu bitcoin.