Procesul privind moartea lui Maradona. Fiica lui face noi acuzații

Procesul privind moartea lui Maradona. Fiica lui face noi acuzațiiDiego Maradona. Sursa foto: wikimedia.org

Una dintre fiicele lui Diego Maradona a declarat marţi, la procesul privind circumstanţele morţii tatălui său, că a fost înscenare a echipei medicale pentru a-l ţine „singur” în timpul convalescenţei sale fatale. Aceasta a spus că fostul fotbalist a fost ținut într-un loc urât și întunecat.

Fiica lui Maradona face noi acuzații

„Privind în urmă (...) cred că a fost o înscenare pe care ei (echipa medicală) ne-au pus-o în scenă, pentru a continua ceea ce au vrut, să-l ţină pe tata singur, într-un loc întunecat şi urât”, a declarat Gianinna, una dintre cele două fiice ale lui Maradona împreună cu fosta sa soţie Claudia Villafañe.

Înmormântare Maradona

Înmormântare Maradona. Sursa foto: x.com

Gianinna, în vârstă de 35 de ani, nu a explicat de ce personalul medical i-a vrut rău fostului fotbalist. Cu toate acestea, avocatul ei, Fernando Burlando, a subliniat încă de la începutul procesului un „interes pecuniar” din partea acestei echipe, un aspect care, în opinia sa, este „reversul medaliei” procesului de neglijenţă.

Șapte profesioniști din domeniul sănătății, judecați

Şapte profesionişti din domeniul sănătăţii - medici, psihiatri, psihologi şi asistenţi medicali - sunt judecaţi de două luni la San Isidro (la nord de Buenos Aires) pentru „omucidere cu intenţie posibilă”, care este comisă atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces.

judecător

Sursa foto: dreamstime.com

Diego Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, la 25 noiembrie 2020, în urma unei crize cardiorespiratorii şi a unui edem pulmonar, pe patul său dintr-o locuinţă privată din Tigre, în apropiere de San Isidro, unde se afla de două săptămâni în convalescenţă după o operaţie pentru un hematom la cap.

Decizia de a efectua convalescenţa postoperatorie la domiciliu, precum şi calitatea precară a îngrijirii şi a echipamentului medical de la faţa locului s-au aflat până acum în centrul procesului şi au fost puse la îndoială de diverşi martori.

Fiica lui Maradona a izbucnit în lacrimi

Fiica fostului fotbalist a început să plângă când a fost difuzată o înregistrare a unei întâlniri între echipa medicală şi membrii familiei şi ai anturajului lui Maradona pentru a decide dacă acesta ar trebui să se recupereze la domiciliu sau într-o instituţie.

„M-a durut atât de tare. Am plâns, nu m-am putut abţine”, s-a scuzat ea. „Toate aceste schimburi par atât de nedrepte, tot ceea ce a fost promis (despre convalescenţă) şi nu a fost niciodată livrat (...) Simt că a fost o manipulare oribilă (...) un joc fatal”. Inculpaţii, care susțin că sunt nevinovați, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare.