Președintele Partidului Național Liberal din Republica Moldova, Vitalia Pavlicenco, a câștigat procesul de calomnie pe care l-a intentat fostului șef al statului moldovean, Vladimir Voronin.
Ca urmare, liderul comuniștilor din stânga Prutului va trebui să-i ceară scuze, în mod public, Vitaliei Pavlicenco.
Procesul însă nu a fost unul simplu. Dimpotrivă, sentința vine după abia după ce Justiția din Republica Moldova a fost obligată de CEDO să ia în considerare plângerea politicianului liberal și să facă dreptate în acest caz.
Practic, a fost nevoie să treacă nu mai puțin de 12 ani pentru a se ajunge la verdictul actual.
Vitalia Pavlicenco a explicat pentru Europa Liberă întreaga istorie a acestui litigiu. În esență, pe vremea când era președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a spus despre liderul liberal că ar fi lucrat în KGB, că de acolo ar fi venit și că activitatea sa politică ar fi fost susținută financiar de România.
În atare situație, la vremea respectivă, politicianul liberal s-a adresat instanței de judecată din Republica Moldova, însă plângerea sa a fost respinsă, pe motiv că Voronin avea imunitate, ca președinte.
„Eu l-am atacat atunci în judecată și instanțele naționale nu au dorit să examineze dosarul, au spus că el se bucură de imunitate, ceea ce nu a fost corect. Ș
Și atunci am atacat la CEDO, unde am așteptat șapte ani, după care, când s-a întors dosarul cu decizia privind reexaminarea dosarului și a fost pedepsită și amendată Republica Moldova cu 1.000 de euro, acest dosar s-a mai plimbat pe la instanțele de judecată, pentru că nimeni nu voia să-l examineze, după care până la urmă l-a examinat și, iată, acum este decizia definitivă”, a explicat doamna Pavlicenco.
Un alt punct important pe care îl scoate în evidență liderul liberalilor din Republica Moldova este legat de precedentul creat prin tot ce s-a întâmplat, în special în legătură cu adresarea sa la CEDO. Anume că niciun președinte de stat nu are voie să calomnieze pe cineva.
”Și precedentul și la CEDO, dar și în Republica Moldova, este că niciun președinte de stat nu are dreptul să calomnieze pe cineva, să spună ce dorește, ca să nu zic un cuvânt mai urât, la adresa oricui”, arată politicianul liberal, care consideră că acesta este cel mai important câștig al acestui îndelungat proces.