Probleme pentru preşedintele Moldovei! Liberarii doresc să îl SUSPENDE

Vecinii de peste Prut sunt la un pas de o schimbare majoră, moldovenii dorind să iniţieze suspendarea din funcţie a preşedintelui Igor Dodon.

Noi probleme pentru Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova. Partidul Liberal intenţionează să declanşeze procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui, informează Radio Chişinău. 

Deputaţii liberari vor organiza şi o conferinţă de presă în cadrul zilei de luni, moment în care vor oferi mai multe detalii despre această iniţiativă. Igor Dodon a fost acuzat de către opoziţie, în mai multe rînduri, că a încălcat Constituţia. 

Potrivit articolului 89 al Legii supreme, preşedintele Republicii Moldova poate fi iniţiată din funcţie cu votul a cel puţin două treimi din deputaţi în cazul unor fapte grave care încalcă prevederile Constituţiei. Însă preşedintele poate fi demis doar după organizarea unui referendum. Igor Dodon a fost investit în funcţie pe 23 decembrie 2016.