Circulaţia trenurilor între staţiile Drobeta Turnu Severin şi Valea Albă este întreruptă încă din cursul nopţii, din cauza unor probleme la infrastructura feroviară. Motiv pentru care oamenii sunt trimiși la destinație cu microbuzele sau autocarele.
Mai multe trenuri au întârziere de sute de minute în Gara de Nord din Capitală, din cauza codului roșu de ploi și furtună în mai multe județe. Judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi zonele montane din Gorj şi Hunedoara sunt sub cod roşu de ploi torenţiale. Până la prânz, avem şi un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea de vest a Olteniei, în nordul ţării şi în centrul Transilvaniei, dar probleme sunt deja în mai multe judeţe.
CFR Călători asigură garnituri suplimentare pentru preluarea călătorilor
Potrivit sursei citate, echipele de intervenţie ale CFR S.A. lucrează la deblocarea căii ferate şi remedierea deranjamentului produs. Până la finalizarea remedierii problemei, operatorul feroviar asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanţa Drobeta Turnu Severin - Prunişor pentru trenurile afectate - 79, 78, inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.
De asemenea, CFR Călători asigură garnituri suplimentare pentru preluarea călătorilor transbordaţi şi continuarea parcursului feroviar spre Timişoara - Budapesta, respectiv Bucureşti - Constanţa.
Reprezentanţii companiei precizează că, în staţia Craiova, pasagerilor din trenurile afectate le sunt oferite apă şi produse preambalate. Totodată, personalul feroviar intervine pentru reparaţii la firul de contact pe cinci intervale de statii, de la Drobeta Turnu Severin la Prunişor, unde, din cauza vremii nefavorabilă, în cursul nopţii s-au înregistrat deranjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică.
„Măsura de transbordare a fost necesară pentru a asigura continuitate în graficul de circulaţie, măsură care se va menţine până la finalizarea intervenţiilor pe tot traseul Dr. Tr. Severin - Prunişor”, precizează CFR Călători.
Echipele CFR SA lucrează pentru remedierea defecțiunilor
Cea mai recentă informaţie transmisă de către oficialii CFR Călători arată că, la ora 8:30, au plecat trei autocare din Prunişor cu călătorii din trenul 11502. La acest moment, transbordarea se face cu patru autocare şi două microbuze.
„Încă din cursul nopții se asigură transbordare auto pe relatia Dr Tr. SEVERIN – PrunișorTransbordarea calatorilor cu mijloace auto s a făcut pentru trenurile 79, 78, nclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.De asemenea, vă informez că, personalul feroviar intervine pentru reparații la firul de contact pe 5 intervale de statii, de la Dr. Tr. Severin la Prunișor, unde, din cauza vremii nefavorabilă, în cursul nopții s au înregistrat detamjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică.Măsura de transbordare a fost necesară pentru a asigura continuitate în graficul de circulație, măsură care se va menține până la finalizarea intervențiilor pe tot traseul Dr. Tr. Severin – Prunișor”, purtător de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan, informează Agerpres.