Probleme mari în Ungaria. Populația scade în ciuda a numeroase programe guvernamentale care sprijină natalitatea

Declinul demografic din Ungaria a luat avânt în prima jumătate a anului 2019, în ciuda a numeroase programe guvernamentale care vizează inversarea tendinței negative, potrivit surselor oficiale.

"În prima jumătate a anului 2019, numărul nașterilor a fost cu 2,8% mai mic, iar cel al deceselor cu 1% mai mare decât în ​​perioada similară a anului 2018, conform datelor preliminare. Ca urmare, scăderea naturală a populației a înregistrat o creștere de 7,9%, sau 1.892, comparativ cu perioada ianuarie-iunie 2018", potrivit unui raport publicat marți de Oficiul Central Maghiar de Statistică – KSH. „În iunie 2019, numărul nașterilor  a scăzut cu 6,3%, iar cel al deceselor a crescut cu 2,7% față de aceeași lună a anului precedent. Astfel, scăderea naturală din iunie, de 2.719, a fost cu 37% mai mare decât în anul precedent," a adăugat KSH. Declinul demografic se desfășoară în ciuda priorităților guvernului ungar, care sprijină familiile, primul său obiectiv fiind creșterea populației. În acest scop, statul maghiar cheltuiește 4,6% din PIB. După introducerea și extinderea unui program centralizat care oferă ajutor cuplurilor proaspăt căsătorite să-și achiziționeze primul apartament (cu subvenții de la stat și dobânzi preferențiale), Primul Ministru Viktor Orban a anunțat, la începutul acestui an, un „plan de acțiune pentru protecția familiei” în șapte puncte, inclusiv cu stimulente fiscale și acces la mașini cu șapte locuri pentru familiile mari.