Probleme financiare pentru organizatorul UNOTLD? Un mare eveniment exclusivist a fost anulat, ce se întâmplă cu banii

Probleme financiare pentru organizatorul UNOTLD? Un mare eveniment exclusivist a fost anulat, ce se întâmplă cu banii

Un eveniment organizat de Bogdan Buta, anunțat cu mare tam-tam, nu va mai avea loc, deși se anunțase vânzarea a trei dintre cele patru pachete de bilete.

Bogdan Buta, fondatorul untold, ar avea probleme cu banii, conform unui material publicat de siteul ziardecluj.ro, în care se arată acțiunile întreprinse de antreprenor, în ultima perioadă. Anul trecut, unul marcat de pandemia de coronavirus, a fost prost din punct de vedere financiar și pentru Buta. Pentru că UNTOLD nu a fost anulat.

Idea care s-a vrut un UNOTLD exclusivist, o afacere de succes

Așa că el a venit cu conceptul Untold Odyssey, un eveniment organizat ca o croazieră în Marea Mediterană. „Festivalul UNTOLD Odyssey, organizat pe un vas de croazieră în Marea Mediterană, se va desfășura în perioada 1-5 septembrie 2021. În cele cinci zile de croazieră, cei aflați pe vas vor avea parte de concerte live, show-uri de artificii și experiențe care vor face din această călătorie una memorabilă. Vasul va străbate destinații de top de pe harta mondială a distracției – Roma, Ibiza și Barcelona, iar line-up-ul va include artiști și DJ-i recunoscuți la nivel internațional”, anunțau reprezentanții UNOTLD.

Prețurile pentru pachetele oferite erau extrem de piperate și arătau astfel:

Rhapsody Class - 1390 de euro/pers Charmed Class - 1845 de euro/pers Euphoria Class (include o cină privată, de grup, cu artistul preferat) - 3070 de euro/pers Elysium Class (cazare în cele mai luxoase apartamente, în partea superioară a vasului, unde sunt cazați și artiștii) - 4900 de euro/pers.

Ce anunțau organizatorii croazierei

Organizatorii, prin vocea lui Edy Chereji, directorul de Marketing si Comunicare al UNTOLD, anunțau că 3 dintre cele 4 pachete s-au epuizat, conform sursei citate. Anunțul fusese făcut în septembrie 2020.

„Untold Odyssey va fi o experiență exclusivistă, memorabilă și nu în ultimul rând una foarte sigură! Dacă ar fi cumulăm siguranța pe care o căutăm în această perioadă când ne gândim la posibilitatea de a a merge într-un concediu, cu notorietatea și reperul pe care îl reprezintă UNTOLD în materie de entertainment la nivel internațional, iubitorii de călătorii și de festival vor regăsi în această croazieră o îmbinare perfectă! Cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care există un interes atât de mare, la doar 1 zi de la lansare având deja 3 categorii de pachete sold out”, afirma Edy Chereji.

Au fost vândute bilete de 4,2 milioane de euro?

Conform sursei citate, croaziere.co, agentia de travel care ar colabora cu cei de la UNOTLD, este una fără anvergură. „Un serele de apartament care are un angajat și o cifra de afaceri egală cu a unui magazin de haine aduse din Turcia”, scriu cei de la ziardecluj.ro. Ei remarcă faptul că firma respectivă a reușit „să vândă” croaziere de 4,2 milioane de euro. Adică de 40 de ori mai mult decât totalul reprezentat de cifra de afaceri.

În plus, jurnaliștii clujeni au aflat că evenimentul nu va mai avea loc. Însă, el este promovat în continuare. „Iată și dovezile clare, până nu le șterg Buta și Daniela Bogdan, că până și azi, 15 august 2021, evenimentul Untold Odissey este încă marketat și scos la vânzare pe site-urile oficiale ale celor două branduri, deși el nu mai există, deși nu va mai avea loc”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News