PRO TV ar putea distruge emisiunea Chefi la cuțite, mai ales după plecarea lui Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Postul de pe Pache Protopopescu deja are un plan.
Pro TV revine cu un nou sezon Master Chef. Postul TV de pe Pache Protopopescu are planuri mari pentru a face mai multă audiență ca emisiunea „Chefi la cuțite”, Antena 1. Emisiunea produsă de Mona Segall și-a pierdut din popularitatea după plecarea lui Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.
MasterChef, PRO TV, revine
Reprezentanții postului de pa Pache Protopopescu au anunțat, de curând, că urmează să apară show-ul MasterChef și că înscrierile deja au început. Ultimul sezon difuzat pe micile ecrane a fost în 2022, când au jurizat chefii Joseph Hadad, Radu Dumitrescu, Florin Scripcă (Foa).
„MasterChef este formatul original de televiziune, cel mai de succes, care a creat o revoluţie culinară în toată lumea, inclusiv în România. Este show-ul care a transformat milioane de telespectatori de pe tot globul în pasionaţi de mâncare şi ne-a inspirat să experimentăm în propriile bucătării. Suntem bucuroşi că putem anunţa astăzi începerea procesului de pre-producţie pentru noul sezon MasterChef, pe care telespectatorii îl aşteaptă cu nerăbdare”, a transmis Antonii Mangov, Programming Director Pro TV.
Schimbări la MasterChef, PRO TV
Primul sezon MasterChef a început în anul 2012. Jurați erau la acea vreme Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, iar producătoare era Mona Segall. Emisiunea era prezentată la acea vreme de Răzvan Fodor. În 2013, MasterChef a fost cu și despre vedete, câștigătoarea fiind pe atunci Elena Lasconi. În 2014 au fost jurați Chef Patrizia Paglieri, Chef Adrian Hădean şi Chef Florin Scripcă (Foa).
Atunci, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au plecat la Chefi la cuțite. La scurt timp, șefii PRO TV au decis să schimbe iar jurații de la Masterchef și i-au ales pe Chef Samuel Le Torriellec, Răzvan Exarhu şi Liviu Popescu.
Producătorii au pregătit surprize mari
Au urmat doi ani de pauză, iar în 2019 MasterChef a revenit pe post cu un alt juriu, format din Joseph Hadad, Silviu Chelaru şi Cosmin Tudoran. Au fost schimbate și orele de difuzare, iar show-ul culinar n-a mai apărut în prim-time de la 20:30, ci de la 22:30. Au urmat alți doi ani de pauză. În anul 2022, MasterChef a revenit cu un alt juriu format din Joseph Hadad, Radu Dumitrescu şi Florin Scripcă, dar nu s-a bucurat de prea mult succes.
Acum, producătorii au pregătit un sezon cu multe surprize, sperând să aibă audiență mai mare ca Chefi la cuțite, potrivit Cancan.