Uitați de privilegiul de a fi alb, singurul și marele privilegiu al zilelor noastre e de a avea în cont sute de miliarde de dolari. O demonstrează cofondatorul Google, Larry Page.
Chiar dacă este mult mai puțin cunoscut decât Mark Zuckerberg, cofondatorul Google Larry Page este următorul clasat pe lista marilor bogătași ai lumii.
O avere estimată la 117 miliarde de dolari
Averea lui Page este estimată la nu mai puțin de 117 miliarde de dolari. Cum i-ar fi foarte greu să-și nunmere banii, darămite să-i cheltuie, Page, acum în vârstă de 48 de ani, a renunțat la conducerea executivă a companiei, deși păstrează un control puternic asupra ei. Dornic să profite pentru cât mai mult timp de averea fabuloasă, Page s-a refugiat îndepărtatul arhipelag Fiji pe timpul pandemiei.
N-a avut nicio problemă să-și aducă familia în acest stat insular, deși oficial granițele țării erau închise. Republica Insulelor Fiji a pus în funcțiune inițiativa „Blue Lane” pentru a le permite super-bogatașilor să viziteze arhipelagul cu iahturile și avioanele lor private, chiar și atunci când celelalte călătorii au fost interzise.
Și-a cumpărat o insulă mai mică
„Super-iahturile sunt întâmpinate cu brațele deschise. Pentru bogați procedurile de acces sunt mai ușoare, în timp ce pentru bărcile cu vele ca a noastră nu este deloc ușor”, a scris marinarul Lorenzo Cipriani pe blog. "Guvernul promovează o campanie care îi întâmpină pe cei care au mulți bani de cheltuit și așteaptă sosirea a sute de iahturi de lux".
Potrivit lui Cipriani, se pare că lui Page i-a plăcut atât de tare aripelagul încât și-a cumpărat o insulă . Pentru a da un exemplu, Larry Page, fondatorul Google, a cumpărat insula Namotu (la doar câțiva kilometri în fața noastră) și a ajuns acolo cu un avion privat pentru a petrece trei luni în vacanță împreună cu 30 de angajați ai săi . '
„Unii furnizori locali și agenții de servicii turistice vor lucra aproape exclusiv pentru evadații din pandemie care au aterizat în paradis”. Page, soția sa Lucinda Southworth și cei doi copii și-au petrecut, însă, cea mai mare parte a "exilului" aurit pe insula Tavarua făcând surf.
Mărinimia discretă a unui multimiliardar
Page nu s-a arătat nerecunoscător pentru ospitalitatea arătată de guvernul fin Fiji și localnici. Un trust local de presă, Fijian Broadcasting Company News, a anunțat, pe 19 iunie , că Page a adus cu avionul său privat materiale medicale pentru a ajuta autoritățile să facă față celui de al doilea val al pandemiei. Curios, însă, știrea a dispărut de pe site-ul trustului respectiv la insistențele oficialilor din domeniul sănătății, scrie Daily Mail. Știrea a dispărut și de pe Google, nu pentru că ar fi fost falsă, ci pentru că Page își prețuiește prea mult viața privată și nu are de demonstrat nimic nimănui.