Prințul de Wales: „A fost cel mai greu an din viața mea”

Prințul de Wales, în Africa de Sud / Sursa foto: captură YouTube

Prințul de Wales a descris anul trecut ca fiind „cel mai greu an” din viața sa. Boala soției și a tatălui său au fost depășite cu multă tărie, dar au lăsat urme.

Cel mai groaznic an pentru Prințul de Wales

Vorbind cu reporterii la sfârșitul vizitei sale în Africa de Sud, Prințul William a povestit despre cum a făcut față după ce atât soția, cât și tatăl său au fost diagnosticați cu cancer.

„A fost groaznic. Probabil a fost cel mai greu an din viața mea. Așa că, încercând să treacă peste toate celelalte și să mențină totul pe drumul cel bun, a fost foarte dificil," a spus el după ce a fost întrebat cum a fost anul său după un an dificil pentru Familia Regală.

Anul 2024, an greu atât pentru Rege cât și pentru Prințesa de Wales

Palatul Buckingham a dezvăluit în februarie că Regele avea cancer și că va începe tratamentul. La doar șase săptămâni mai târziu, aceeași sursă a anunțat că și Prințesa de Wales urma un tratament de chimioterapie după un diagnostic de cancer.

Între timp, regele a revenit la îndatoririle publice, iar Catherine a terminat tratamentul de chimioterapie.

Prințul William a declarat că este „atât de mândru de soția mea, sunt mândru de tatăl meu, pentru modul în care au gestionat lucrurile pe care le-au făcut."Dar din punct de vedere personal și familial, a fost brutal.”

Vizita în Africa de Sud a Prințului de Wales

Prințul de Wales a fost în Africa de Sud pentru ceremonia de decernare a premiilor Earthshot.

În noaptea de miercuri, cinci proiecte au câștigat fiecare câte 1 milion de lire sterline în premii pentru inovațiile lor de mediu.

De asemenea, a fost întrebat despre rolul de Prinț de Wales și dacă îi plăcea libertatea și responsabilitatea care vin odată cu acesta.

„E o problemă complicată. Îmi place mai multă responsabilitate? Nu!" (...) „Îmi place libertatea de a putea construi ceva precum Earthshot, atunci da.

Și asta este viitorul pentru mine. Este foarte important, având în vedere rolul și platforma mea, să fac ceva bun. Că ajut viețile oamenilor și fac ceva care este cu adevărat semnificativ.”, a declatat el.

Prințesa Charlotte, nemulțumită de barba tatălui său

Prințul poartă barbă încă din vară și aceasta a împărțit opiniile chiar și în rândul celor mai apropiați de el, inclusiv al fiicei sale, prințesa Charlotte.

Prințul de Wales, Africa de Sud / Sursa foto: captură YouTube

„Ei bine, Charlotte nu m-a plăcut prima dată. (...) Am avut parte de un val de lacrimi, așa că a trebuit să mă rad. Și apoi am lăsat-o la loc. Până la urmă am convins-o că totul va fi bine.”, afirmă prințul de Wales.

Prințul de Wales a învățat să combine îndatoririle regale cu viața de familie

Și în ceea ce privește sentimentele sale generale despre combinarea rolului său de viitor rege, soț și tată, exista semnale că a găsit amestecul potrivit între datoria oficială și timpul privat.

„Îmi place munca mea și îmi place să îmi reglez ritmul și să mă asigur că am timp și pentru familia mea.”, mai spune el.

În Cape Town, el a fost întâmpinat cu strigăte de „te iubim, William” și a stat de vorbă cu pescarii și pescărițele locale implicați în program, conform bbc.com.

Dar mai târziu, un grup mic de protestatari, foarte vocali au ridicat pancarte sau au strigat despre o gamă largă de probleme, inclusiv conflictul din Israel, drepturile indigene, uciderea babuștilor din zonă și lipsa de reprezentare pentru pescarilor locali.