Moştenitorul tronului Marii Britanii era siderat din cauza planului de sistematizare gândit de liderul Republicii Socialiste România şi al Partidului Comunist Român.

La sfârșitul anilor 1980, Ceauşescu terminase de realizat în majoritatea orașelor ţării „marele salt” cu privire la construcţia de locuinţe.

În 1986, Secţia Organizatorică a CC al PCR elabora un raport privind „sistematizarea localităţilor pe baza normelor de dimensionare a suprafeţelor de teren din cadrul perimetrelor construibile”.

Practic, se preconiza că dintre cele 13.123 sate existente la acea vreme în statisticile activiştilor de partid, urmau să fie menţinute doar 9.192.

Planificatorii PCR calculaseră că restul localităţilor, în număr de 3.931, puteau fi „propuse pentru dezafectare și strămutate în alte localităţi cu perspective mai mari de dezvoltare economico-socială”.

Care erau criteriile prin care se stabileau „perspectivele de dezvoltare” nu au menţionat niciodată activiștii Comitetului Central!

Localităţile rămase erau atinse de Legea 58/1974 şi astfel era redusă drastic suprafaţa de locuire de la 625.258 hectare la 285.839 hectare.

Totuşi, nici măcar localităţile „iertate” de demolare printr-un context fericit de împrejurări nu aveau dreptul să-și păstreze arhitectura.

Pentru crearea unei noi parcele pentru agricultură (339.419 hectare), planificatorii socoteau că circa 1.863.417 gospodării se aflau în afara „perimetrelor construibile” și urmau a fi strămutate.

În numele „noii revoluţii agrare”, urmau să mai cadă sub lamele buldozerelor și unele locuinţe aflate în afara „perimetrelor construibile” din mediul urban, estimate la 275.755 gospodării.

Forma finală a sistematizării a fost făcută publică în 1988 şi la acea vreme erau avansate trei etape, eșalonate până în anul 2000: 1990–1995–2000.

În cuvântarea din 3 martie 1988 privind sistematizarea satelor (ţinută la a IV-a conferinţă a președinţilor consiliilor populare), Nicolae Ceaușescu vorbea despre distrugerea unui număr de este cuprins între 7.000-8.000, din aproximativ 13.000 existente.

Asta însemna nici mai mult, nici mai puţin că locuitorii urmau să fie strămutaţi în satele rămase care, la rândul lor, își schimbau arhitectura odată cu celebrele blocuri-tip.

Comuniştii erau convinşi că prin dispunerea pe verticală a spaţiului locativ se piate câștiga teren preţios pentru agricultură.

Totuşi, mai mult decât surprinzător pentru acele vremuri în care cenzura devenise o a doua natură, chiar presa admitea că în blocurile din mediul rural condiţiile nu erau asemănătoare cu acelea din orașe.

Edificator în acest sens este un articol din revista Flacăra, de la 8 iulie 1988, în care se precizau următoarele aspecte:

„În majoritatea cazurilor, ţăranii trebuie să-și procure apa așa cum o făceau înainte, încălzirea se face ca altădată și la fel în ceea ce privește grupurile sanitare colective care se găsesc în curte.”

În plus, acele apartamente nu aveau bucătărie proprie, iar locatarii erau nevoiţi să-și prepare hrana la comun, într-o încăpere specială prevăzută pe fiecare palier.

Dintre „noile sate“ gândite de planificatorii lui Nicolae Ceaușescu, 558 urmau să treacă la o nouă fază de dezvoltare, adică la transformareaa în centre agro-industriale.

Aşa cum era de aşteptat, dispariţia unor comune a dus la nemulţumiri ale populaţiei, detaliu care n-a scăpat Departamentului Securităţii Statului.

Astfel a intrat în scenă Direcţia I Informaţii, care avea obiectivul de a intensifica controlul informativ în mediul rural, în vederea întocmirii „stării de spirit”.

„Comentariile negative” se refereau în special la posibilitatea pierderii unor locuri de muncă, mai ales în rândul unor funcţionari ai consiliilor populare ce urmau a fi dezafectate.

Nu lipseau nemulţumirile cadrelor didactice din școlile planificate pentru desfiinţare, greutăţile în transportul în comun şi desfiinţarea unor unităţi sanitare sau de altă utilitate din comunele redistribuite.

Având la orizont, posibilele tulburări sociale, primarii din zonele rurale vizate de sistematizare nu au mai efectuat consultări cu populaţia.

Edilii au ignorat astfel prevederile Legii 58/1974, iar sătenii au fost anunţaţi pe nepregătite că localităţile lor vor fi demolate.

Nu se putea ca în acest climat să nu apară şi reacţii violente, cum a fost aceea din comuna Spermezeu (jud. Bistriţa-Năsăud), în care aproape 100 de locuitori s-au strâns în faţa Consiliului Popular pentru a cere explicaţii.

O parte dintre protestatari au mers mai departe şi înfierbântaţi din cauza nedreptăţii care se comitea au intrat în sediul primăriei.

Primarul a fost bruscat de două femei din comună, iar spiritele s-au calmat cu greu de abia după intervenţia miliţiei. În noaptea care a urmat, ferestrele casei primarului au fost sparte de „autori necunoscuţi”.

În acest context, dar şi pe fondul intensificarea presiunilor internaţionale, apare în prim-plan Prinţul Charles.

La 27 aprilie 1989, moştenitorul tronului Marii Britanii a condamnat sistematizarea într-un discurs şi în cele din urmă, comuniştii au decis încetarea temporară a proiectului sistematizării.

Proiect distructiv degradase oricum şi mai mult imaginea şi aşa degradată a lui Nicolae Ceaușescu, care în ultimele luni de viaţă fusese complet izolat pe plan intrenaţional.

„Consecinţele sistematizării

Până în 1989, cel puţin 29 de orașe au fost distruse și reconstruite în proporţie de 85-90%: Suceava, Botoșani, Pașcani, Iași, Roman, Piatra-Neamţ, Bacău, Vaslui, Huși, Bârlad, Tecuci, Focșani, Galaţi, Râmnicu-Sărat, Buzău, Mizil, Ploiești, Pitești, Slatina, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Giurgiu, Slobozia, Călărași, Medgidia, Tulcea, Constanţa, Mangalia, Baia Mare etc”, se arată pe revistasferapoliticii.ro.