Prințesa de Wales a mulțumit publicului pentru urările lor de bine, într-un mesaj emoționant.
Mesaj emoționant al Prințesei de Wales
Prințesa Kate a transmis un mesaj de mulțumire emoționant fanilor familiei regale care i-au transmis urări de bine în timpul în care este supusă unui tratament pentru cancer, conform Express.
Scurtul mesaj venit din partea Prințesei de Wales spune: „Vă mulțumim pentru urările de bine pentru Alteța Sa Regală Prințesa de Wales. Gestul vostru atent este foarte apreciat”.
De obicei, Palatul trimite felicitări publicului doar în ocazii speciale, cum ar fi zilele de naștere și Crăciunul.
Prințesa de Wales a aviu nevoie de timp, pentru copiii ei
În timpul unui discurs emoționant redat printr-un videoclip distribuit de Palat pe 22 martie, Prințesa de Wales a dezvăluit că se află în stadiile incipiente ale tratamentului.
Adresându-se națiunii, Kate a spus la acel moment: „În ianuarie, am suferit o intervenție chirurgicală abdominală majoră la Londra. Și la acea vreme, se credea că starea mea nu implică prezența unei tumori canceroase. Operația a avut succes. Cu toate acestea, testele după operație au descoperit că a fost prezentă o tumoră canceroasă.”
Prințesa Kate a mai spus că „a luat timp” să le explice diagnosticul celor trei copii ai săi – prințul George, în vârstă de 10 ani, prințesa Charlotte, în vârstă de opt ani și prințul Louis, în vârstă de cinci ani – și „pentru a-i asigura că voi fi bine."
Din moment ce Prințesa Kate și-a rezervat timp pentru a fi departe de îndatoriri, altor membri ai Familiei Regale le-a revenit sarcina de a primi felicitările și mesajele și a le transmite mamei celor trei copii regali.
Cartea poștală trimisă de Prințesa Wales a fost lăsată goală, ceea ce a fost ceva neobișnuit, deoarece corespondența din partea familiei regale vine de obicei cu o poză.
Rugăciuni pentru frumoasa noastră Prințesă de Wales
Dar acum, aceste mesaje de mulțumire îi emoționează pe destinatarii lor.
Allex Marie a scris pe rețeaua socială X: „În ianuarie, când am fost informați că frumoasa noastră prințesă de Wales a suferit o intervenție chirurgicală, i-am trimis (familia mea și cu mine) o felicitare cu cele mai sincere urări de vindecare. Astăzi am primit această recunoaștere frumoasă și pot spune sincer că voi prețui asta toată viața mea.”. Ea a adăugat: „Plicul are adresa Palatului Kensington pe spate. Lol soțul [sic] a crezut că va trebui să-și scoată costumul pentru o petrecere în grădină (prostule) dar el este la fel de uluit ca și mine să primească acest frumos, răspuns mult prețuit. Rugăciuni în continuare și vindecare pentru frumoasa noastră Prințesă de Wales”.
Poate o vom vedea în vară
La fel ca și Kate, regele Charles și-a dezvăluit și propriul diagnostic de cancer la începutul acestui an. Monarhul în vârstă de 75 de ani a spus pe 5 februarie că a fost diagnosticat cu o formă nedezvăluită de cancer - cu doar șase săptămâni înainte ca diagnosticul lui Kate să fie făcut public.
Prințesa de Wales apare că ar urma să își facă apariția la unele evenimente majore din vară.
Corespondentul regal al GB News, Cameron Walker, a spus că s-ar putea să o putem vedea pe Kate „la un moment dat” în vară, dacă starea ei o permite.
Expertul GB News în materie de Familia Regală britanică a spus: „Din cauza diagnosticului de cancer al prințesei, ea urmează în acest moment chimioterapie preventivă... Dar poate o vom vedea la un moment dat în această vară. Depinde doar de cum merge tratamentul ei”.