Principesa Margareta, destăinuiri după 30 de ani. „Este emoţionant şi sunt foarte mândră”
- Mihnea-Petru Parvu
- 18 ianuarie 2020, 17:10
Custodele Coroanei Române, Margareta, a declarat, că înainte să ajungă prima dată în România, în urmă cu 30 de ani, se simţea „ca o persoană fără umbră”, nefiind întreagă departe de ţara sa
„Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani - pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră şi când am pus picioarele aici, am devenit o persoană întreagă”, a spus MS Margareta la finalul unui eveniment aniversar organizat la Teatrul Naţional, organizat de Fundaţia Regală Margareta a României, pentru a sărbători 30 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.
Principesa a vorbit şi despre proiectele de viitor ale Fundaţiei, printre care crearea a peste o sută de Centre „Generaţii”, care aduc împreună persoane aparţinând mai multor generaţii.
„Este emoţionant şi sunt foarte mândră şi mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat, pentru că singură nu se poate, dar ce este important este că am avut un semnal pentru viitor şi vrem să creăm sute de centre inter-generaţionale şi mergem înainte. Avem nevoie de susţinere pentru asta”, a afirmat Custodele Coroanei.
La evenimentul aniversar, la care a participat şi Principele Radu Duda, au venit în scenă voluntari şi membri implicaţi în activitatea Fundaţiei Regală Margareta a României, iar un duet a interpretat mai multe piese clasice la violoncel. De asemenea, a fost proiectat un film documentar dedicat activităţii Principesei Margareta în ţara noastră. Fundaţia Regală Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai I. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, Fundaţia a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile, sănătăţii şi culturii, proiecte ce şi-au adus contribuţia la reînnoirea spirituală şi socială a României.