Dacă ar sta omul pentru o clipă întru cugetare, ar înțelege că Dumnezeu nu este Măreție într-atât cât este Smerenie. Dumnezeu este cea mai înaltă Treaptă a Smereniei, Smerenia absolută. Dumnezeu este Cuibarul de: iertare, iubire, smerenie și…Răbdare absolute. Noi nu știm ce înseamnă nici măcar răbdarea noastră, măsurată în ceasuri. Cum vom putea oare vreodată percepe și pătrunde esența răbdării lui Dumnezeu ?!

Așa, și nu altfel, am ales să încep partea a 2-a din povestea Prințesei Ileana, întrucât cărarea vieții ei a fost, de fapt, continuarea și implinirea nu doar a ceea ce lăuntrul ei purta în sine, de copilă fiind, ci și visul mamei ei, Regina Maria (Maria Alexandra Victoria, nume de botez). Mamă și fiică au fost una atât în devotamentul și responsabilitatea absolute față de țară și neam, dar una și în fața raportării la Divinitate, la Biserica Ortodoxă cu Hristos drept Centru.

 

Dorul de țară

Continuăm răsfoirea unei pagini nu doar de istorie, ci de mistuitoare șlefuire a unui suflet. Poveste de viață și lecție de răbdare a lui Dumnezeu în implinirea misiunii unui om, în lume și dincolo de lume. După aducerea pe lume a lui Ștefan, în exil, a urmat mutarea în Castelul Sonnberg, ce a deschis o nouă pagină de istorie. Departe de țară fiind, Ileana, susținută și de Arhiducele Anton, își educa copiii în spiritul tradițiilor atât de iubite din țară, totul trebuia să rămână viu pentru ei, ca și cum s-ar fi născut acasă și nu în exil. Dorul de țară, măcinat de durerea trădării mai întâi a fratelui, mai apoi din partea regimului comunist, a fost alinat doar de rădăcina adâncă păstrată în credința ortodoxă, rădăcină surprinsă într-o carte ce-i aparține, ,,Spiritul ortodoxiei”, unde apar evidente valorile ce-i fundamentau caracterul, personalitatea: verticalitatea, responsabilitatea, iubirea față de semeni pe care și-a manifestat-o lucrând pentru Crucea Roșie în cel de-al Doilea Război Mondial.

 

Crăciunul Anului 1936

Satul Sonnberg a devenit pentru Ileana un substitut pentru țara-mamă din care fusese alungată de propriul frate, un spațiu unde încerca să supraviețuiască rănii sângerânde din inimă, continuând actele de caritate pe care le desfășura în România. Crăciunul Anului 1936 a rămas memorabil pentru întreaga familie. Regina Maria a fost prezentă la castel, a croșetat șosete pentru a le dărui copiilor din sat. Își amintea Ileana ca era cel mai frumos Crăciun din viața ei, își avea copiii și pe mamă alături. În 1938, starea de sănătate a Reginei Maria se agravează brusc, iar în 18 iulie același an, Ileana își pierde mama, Regina, prietena, însă dobândește un înger în Ceruri, după cum mărturisea.

În 31 august 1939, Hitler invadează Polonia, începe al Doilea Război Mondial, iar Arhiducesa a fost obligată să facă față vieții de familie în lipsa soțului, să se ocupe de cazarea soldaților în castel, dar și de asistența medicală a răniților. La un moment dat află că într-un spital au fost aduși 2 soldați români răniți, dar că unitatea lor militară era alcătuită din 30. Astfel, în ciuda interdicțiilor, Ileana pleacă în căutarea tuturor celor răniși, să îi viziteze și să îi îngrijească. Până în 1942, principesa a fost împărțită între familie și răniții de pe front.

În aceeași perioadă, Ileana, prima femeie cu brevet de Comandant din România, apelează și la funcționarii Consulatului Român din Viena și la cei din Berlin pentru asigurarea sprijinului medical al răniților. Ajunsese să călătorească și la București pentru solicitarea de provizii. În acea perioadă, nota: „M-am transformat într-o cerșetoare de mâna întâi, în ciuda demnității mele regale, dar o fac pentru țara mea și oamenii ei, care sunt și ai mei.“

 

Bucuria întâmpinării lui Anton

În 1943, Ileana își lasă cei 3 copii mari în grija unor prieteni din Brașov, pentru urmarea acolo a studiilor, și pleacă spre Sonnberg cu ceilalți 3 mai mici. Însă anul următor, momentul în care Hitler invadează Ungaria, o găsește pe principesă cu cei 3 copii mici în țară, granițele se închid și pentru o perioadă a locuit cu ei într-o simplă gheretă la intrarea în Castelul Bran. În toată această perioadă, muncește până la epuizare, ajungând să lucreze la Spitalul Militar ca asistentă.

În iulie 1944, Ileana și copiii au avut parte de bucuria întâmpinării lui Anton, eliberat din serviciul militar prestat pentru Forțele Aeriene germane. Astfel, la momentul oficierii Slujbei de Sfințire a Spitalului „Inima Reginei”, ctitorie a Ilenei, ridicat în memoria mamei sale, Ileana și-a avut familia întregită.

„Durerile apar ca să devenim precum muntele”

Sfârșitul războiului vine cu invazia „aliaților“ ruși, dar Spitalul Inima Reginei își continua activitatea, deși Principesa era deja considerată un inamic al noului Stat, ea și familia fiind permanent în pericol de a fi deportați în Uniunea Sovietică.

La Bran, Ileana reușește să adăpostească în taină, pentru scurte perioade, refugiați politici. E sfâșietoare o mărturisire a Principesei legată de iulie 1945, când a trecut printr-o mare suferință sufletească, fiind exclusă dintre cei prezenți la Curtea de Argeș, la Parastasul Reginei Maria.

S-a refugiat în micul Paraclis de la Bran și a avut viziunea muntelui din fața ei. Mărturisea Ileana: „Ochii mi s-au oprit asupra perfecțiunii muntelui din fața mea, nemișcat în perfecțiunea lui. Atunci am realizat că durerile apar ca să devenim precum muntele, să atingem Realitatea Veșnică a Existenței. Acea zi de iulie a fost clar Ziua de Revelație a vieții mele, când mi se deschidea o altă ușă și trebuia să pășesc înainte, dar pe alt drum. Tot atunci a fost clipa în care am înțeles-o cel mai bine pe mama. Am înțeles cum a fost ea în stare să construiască, din chinuri sufletești și pătimiri, o scară spre plinătatea lăuntrică a legăturii cu Dumnezeu”.

 

Întâlnirea cu părintele Arsenie Boca

Memorabilă rămâne întâlnirea Ilenei cu părintele Arsenie Boca. Aceasta a ajuns la Mănăstirea Sâmbăta în 1947 pentru a-l cunoaște și a-i asculta predicile. Cu acceptul Mitropolitului Bălan, Principesa îl invită pe părinte la Castelul Bran unde va ține cuvântări pentru apropiații Familiei Regale și pentru personalul medical din Spitalul „Inima Reginei”. Principesa s-a străduit să găsească soluții pentru a putea ramâne în țară, dar având în vedere contextul politic, la începutul anului 1948 a trebuit să părăsească România. În memoriile sale cuprinse în cartea „Trăiesc din nou”, a păstrat vie întâlnirea cu părintele Arsenie Boca, căruia îi și trimite o scrisoare de mulțumire, numindu-l „o Lumină în viața ei.”: „Acolo, în micuța mănăstire Sâmbăta, ascunsă în inima codrului întunecat, în bisericuța albă ce se oglindea în lacul montan ca de cleștar, am întâlnit un călugăr ce practica „rugăciunea inimii”. Pacea și liniștea profundă domneau în Sâmbăta acelor timpuri, era un loc al tihnei și al tăriei”. Cine este Ileana? Principesă în Războiul văzut și Monahie în Războiul ne-Văzut. Ceea ce vom regăsi în ultima parte a călătoriei noastre în istorie. „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea; cânta-voi și Te voi lăuda întru inima mea.” (Psalmul 107,1).

 

Te-ar putea interesa și: