Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Prin a doua albire a Codruței Kovesi Sistemul își pune la adăpost sutele de plagiatori
Prin a doua albire a Codruței Kovesi Sistemul își pune la adăpost  sutele de plagiatori

Prin a doua albire a Codruței Kovesi Sistemul își pune la adăpost sutele de plagiatori

10 martie 2016. Monitorul Oficial publică Ordonanța de Urgență nr. 4 din 2 martie 2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Prin articolul 1, verificarea sesizărilor de plagiat trece la CNATDCU.

Noul organism, asupra căruia îi revine  misiunea de a judeca plagiatele în cazurile tezelor de doctorat, e prezentat de Dacian Cioloș drept întruchiparea exigenței   științifice în materie de verificare  a tezelor de doctorat suspectate de a fi fost plagiate, drept culmea pe care o poate atinge la noi independența unei instituții de control al calității în lumea  universitară. Presa regimului face mare publicitate noului organism, pe care-l contrapune vechiului- CNE- acuzat de a fi fost infectat cu  PSD-iști  gata să facă concesii de partid și de stat. Ca semn al vitejiei  în materie de rigoare, CNATDCU purcede imediat la verificarea tezelor declarate corecte de către CNE,  dînd verdicte de plagiat lui Victor Ponta și lui Gabriel Oprea,  demnitari ale căror teze fuseseră declarate ca fiind neplagiate de către CNE. Același CNE, în aceeași componență, o albise însă și pe Codruța Kovesi, și ea demnitar fără nici o legătură cu biblioteca, și ea suspectată de plagiat. Firește, ar fi fost normal în această situație ca organismul numit CNATDCU să ia la verificat și teza declarată corectă de mult hulitul CNE.
După apariţia OU în Monitorul oficial, noul organism rediscută verdictele în cazul Victor Ponta şi Gabriel Oprea ca urmare a unor sesizări. Acelaşi organism decide că Petre Tobă a plagiat.
Verdictul în cazul Codruţa Kovesi nu e sesizat de nimeni.
N-o face.

 Chestia  pute deja.

Începe să se vadă că noul organism e un instrument de ciomăgeală a dușmanilor Sistemului,  un fel de DNA al lumii universitare în materie de răfuieli politico- mafiote.

Joi, 8 noiembrie 2016, în plină sărbătorire a Revoluției din Octombrie,  CNATDCU a dat una dintre cele mai rușinoase decizii din Istoria postdecembristă și mai ales din Istoria cercetării științifice:

Deși a plagiat parțial, Codruța Kovesi n-a primit verdictul de plagiat.

 A furat puțin și, prin urmare,  cu un asemenea furt trebuie să fim îngăduitori.

Pentru ca decizia să  pută și mai tare, spre deosebire de toate cazurile de pînă acum, autoarea n-a mai fost invitată să se explice înaintea votului.

Că acest verdict e în contradicție cu zecile de pagini din teza de doctorat a șefei DNA realizate după metoda copy-paste e altă poveste. E o altă poveste și că verdictul o albește mai tare pe Codruța Kovesi decît cel al Comisiei de etică de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Eu, cel puțin, nici măcar n-am tresărit la această a doua albire a Codruței Kovesi.

Eram sigur că noul organism, creat de Sistem, va da acest verdict.

Ba chiar am pariat că acesta va fi  verdictul cu Bogdan Tiberiu Iacob, de la InPolitics. ro, un mai tînăr confrate și, prin asta, însuflețit de un optimist pentru care-l invidiez în materie de stat de drept în România lui 2016.

De ce eram sigur că va avea loc o a doua albire a Codruței Kovesi?

Probabil că unii cititori se vor grăbi să răspundă ei:

Pentru că e șefa DNA, măciuca folosită din plin pentru răfuieli politico-mafiote în numele Luptei împotriva corupției.

Desigur, aceasta e o explicație.

Codruța Kovesi rămîne mai departe unealta Sistemului în ambiția acestuia de a stăpîni România sub aspectul mincinos al unei democrații de fațadă.

Dacă ne gîndim bine, acum, după ce-a fost fezandată cu Plagiatul, cu mersul în viile lui Sebastian Ghiță, cu Black Cube, Codruța Kovesi e o și mai bună unealtă ca înainte.

La un moment dat, își luase lumea în cap.

I s-a dat imediat un semn că nu e de căpușorul ei, reamintindu-i că e creația Sistemului și nu a propriilor forțe.

Alta e cauza pentru care Codruța Kovesi a fost albită.

Și anume, un verdict corect, de neplagiat, ar fi pus în pericol întreg Sistemul.

Pentru a înțelege e necesară o scurtă recapitulare a evenimentelor prin care s-a ajuns la verdictul CNATDCU.

Marți, 27 septembrie 2016, Sebastian Ghiță depune la Parchetul General un autodenunț prin care susține că decizia CNE din 27 iulie 2012 potrivit căreia  teza Codruței Kovesi nu e un plagiat s-a ivit dintr-un aranjament la nivel înalt.

Mai precis, Raportul Comisiei de experți pe baza căruia membrii CNE au dat verdictul e unul fals, întocmit în sediul Guvernului.

Parchetul general se pune în mișcare.

Scandalul aduce în prim-plan acuzațiile de plagiat din 2012.

În mod normal, acestea sînt reluate.

Toți cei implicați în plan universitar în acordarea doctoratului și în verdictul CNE dau din colț în colț.

Preocupat de caz, am publicat pe cristoiublog.ro și în Evenimentul zilei o serie de articole care au dovedit, cu probe, că decizia din 27 iulie 2012 a fost rezultatul unui miș-maș la nivel înalt.

De aceea eram sigur că verdictul de joi, 8 decembrie 2016, va fi cu orice preț de neplagiat.

Chiar și cu prețul umplerii de rahat a CNATDCU, a distinșilor membri și a lui Dacian Cioloș, care s-a fudulit cu  noul organism ca fiind întruchiparea cinstei și rigorii tipice Guvernului Meu.

Pentru că un verdict de plagiat ar fi dus în chip automat nu numai la prăbușirea Codruței Kovesi, care risca să spună mai mult decît trebuie în disperarea de a se vedea la poarta penitenciarului, dar și pentru că în chip automat s-ar fi ajuns la aprofundarea momentului din 2012.

Toată lumea a observat că impetuozitatea lui Sebastian Ghiță în numele eticii și echității revoluționare a sfîrșit printr-un fîsîit strălucitor.

După ce ne-a adus în direct celebrele cucuvele, Sebastian Ghiță s-a oprit cu dezvăluirile.

S-a oprit, pentru că, mergînd mai departe cu dezvăluirile ar fi aruncat în aer Sistemul.

Prima albire a Codruței Kovesi a fost făcută de Sebastian Ghiță la ordin.

În lumea Serviciilor, din care a făcut și face parte Sebastian Ghiță, nu comiți  ceea ce vrei tu fără riscul de intra în compoziția unui picior de pod din beton.

Or Sebastian Ghiță a avut misiunea doar de a o fezanda pe Codruța Kovesi.

În nici un caz n-a avut misiunea de a dezvălui Adevărul.

Dacă în privința verdictului n-aveam nici o emoție, eram însă curios să văd cum o vor albi.

Am remarcat imediat  unele mișculații tipice Sistemului.
CNATDCU e supus Ministerului Educației. Ministrul Mircea Dumitru a făcut mare caz de lupta sa împotriva  plagiatului la doctorat. I s-a dat un semnal  prin reamintirea că are un Dosar de informator la CNSAS. Din acel moment, guralivul Dumitru  a devenit mai tăcut decît lebedele fripte de țiganii noștri la Viena.

Era riscul ca unii membri ai CNATDCU, fără temeri în privința DNA, să voteze contra verdictului oficial.

Nu era o problemă că ei ar fi răsturnat decizia deja luată. Era o problemă că decizia n-a fost luată în  unanimitate.

Parchetul general a anunțat  înaintea votului c-a început ancheta penală  in rem la plîngerea lui Petre Tobă împotriva membrilor Consiliului, pentru că au votat verdictul de plagiat în cazul tezei sale. Petre Tobă o fi rămas pe drumuri ca ministru. Ca angajat al Sistemului, n-a rămas. Plîngerea sa i-a speriat pe membrii CNATDCU. Cine să aibă curaj să voteze împotriva verdictului oficial?

Anunțul din 2012 privind verdictul de albire a fost făcut pe 27 iulie 2012, cu două zile înainte de ziua Referendumului privind Suspendarea lui Traian Băsescu. Cine să se mai preocupe de investigarea miș-mașului în condițiile interesului mediatic uriaș stîrnit de rezultatul Referendumului?

Anunțul CNATCDU a fost făcut joi, 8 decembrie 2016, cu trei zile înaintea alegerilor parlamentare.

A fost făcut joi și nu vineri.

Mă rog! Diferență de o zi.

Ca și în 2012, programarea anunțului scandalos în atmosfera tensionată de alegerile parlamentare a fost urmarea unui calcul.

Cine să se mai preocupe de verdict?

În 2012, pe fondul USL-ului zdrobitor, credibilitatea Comisiei de experți trebuia dată de verdictul în cazul Victor Ponta.

Aceeași experți au fost aleși să judece și teza Codruței Kovesi.

În 2016 se punea problema unor experți care să răspundă Electoratului de Dreapta.

S-au găsit imediat doi români care lucrează la universități din străinătate.

Pentru românii din țară, complexați de tot ce înseamnă Occident, ipostazele de cercetători peste graniță impresionează.

Noi, care știm că mulți români din străinătate pot fi suspectați că lucrează cu Sistemul,  nu ne lăsăm impresionați.

Ba chiar văzînd  cum îi ridică Divizia Presă, nici nu ne mai miră decizia lor.

Așa se explică și încălcarea Regulamentului în cazul Kovesi.

Numele celor din Comisia de experți nu se dau publicității.

În cazul Codruței Kovesi s-au dat.

Din motive de manipulare a opiniei publice.

Verdictul în cazul Codruța Kovesi are însă o semnificație care o depășește pe cea a protecției asigurate de Sistem.

Codruța Kovesi e primul caz de demnitar acuzat de plagiat cu dovezi albit de CNATDCU.

Din punct de vedere legal, asta înseamnă supraviețuirea Codruței Kovesi în fruntea DNA.

Din punct de vedere al statului de drept asta înseamnă:

1.  O nouă lovitură dată pretențiilor lui Dacian Cioloș de a fi adus pe meleagurile românești rigoarea din lumea europeană. Organismul  lăudat de el ca fiind întruchiparea cinstei  s-a dovedit  întruchiparea   hoției   de doi lei. Pentru că era prea de tot să spui că teza  n-are nici o pagină plagiată,  s-a introdus în aprecierea unei lucrări  decizia de parțial plagiată.  

2) Lichidarea pentru totdeauna a acuzațiilor de plagiat în cazul demnitarilor.

Prin acest verdict, sute de membri ai Sistemului și-au pus la adăpost plagiatele. Cine ar mai pierde timp și energie ca să-i descopere și să-i arate opiniei publice?

3) Codruța Kovesi a ieșit boțită din această încercare.

Desigur cu tupeul de urcată în copac, ea își va relua prestațiile arogante.

Nu va mai fi însă ca pe vremea cînd se dădea Fecioara Morală a Națiunii.

Fecioara Morală a Națiunii era cît pe ce să moară în urma unui avort provocat.

4) Se adîncește credința românilor că țara e condusă de Sistem.

E rău pentru Sistem?

Firește că nu.

Nu asta a vrut să arate Sistemul prin verdictul sfidător al CNATDCU?!