Primul oraș liber de „Big Brother”. Tehnologia de recunoaștere facială, interzisă!

Localitatea Portland din Statul Oregon este primul oraș american în care tehnologia de recunoaștere facială a fost interzisă oficial.

 

Legiuitorii din Portland au votat miercuri în favoarea interzicerii tehnologiei de recunoaştere facială, acesta devenind astfel primul oraş din SUA care interzice entităţilor private, cum ar fi restaurantele şi unităţile comerciale cu amănuntul, utilizarea software-ului controversat în locurile publice din oraş, potrivit Reuters.

Consiliul municipal din Portland a votat de asemenea într-o ordonanţă distinctă interdicţia pentru ca administraţiile guvernului local să achiziţioneze sau să utilizeze controversata tehnologie de supraveghere.

Mai multe oraşe americane, inclusiv San Francisco şi Oakland, au interzis anterior utilizarea recunoaşterii faciale de către instituţiile guvernamentale.

Software-ul de recunoaştere facială poate identifica persoane în fotografii şi înregistrări video în virtutea unei baze de date cu subiecţi cunoscuţi. Această tehnologie a câştigat în ultimii ani de partea sa companii şi poliţia în pofida obiecţiilor celor care susţin că aceasta invadează intimitatea oamenilor şi exacerbează prejudecăţile rasiale şi de gen.

Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) şi-a exprimat speranţa ca adoptarea respectivei interdicţii de către legiuitorii din Portland să impulsioneze eforturile de a interzice utilizarea unei astfel de tehnologii de supraveghere în întregul stat Oregon, scrie Agerpres.

Recunoașterea facială este o modalitate de recunoaștere a feței umane prin tehnologie. Un astfel de sistem folosește biometria pentru a cartografia caracteristicile faciale dintr-o fotografie sau videoclip. Așa funcționează un sistem de recunoaștere facială, dar la o scară algoritmică imensă. Acolo unde vedeți o față a unui om, tehnologia de recunoaștere vede date. Aceste date pot fi stocate și accesate.

De exemplu, jumătate din toți adulții americani au imaginile stocate într-una sau mai multe baze de date de recunoaștere facială pe care agențiile de aplicare a legii le pot căuta, potrivit unui studiu al Universității Georgetown.

Cu toate acestea, recunoaşterea facială este una dintre cele mai controversate tehnologii. În fapt, recunoașterea facială poate ajuta la verificarea identității personale, dar ridică și mari probleme de confidențialitate.