Sculptorul Peter Jacobi, autor al proiectului pentru Memorialul Holocaustului de la Bucureşti, spune că lucrarea ne apropie de Europa.
Artistului plastic Peter Jacobi, un român de origine germană, născut la Ploieşti, îi revine sarcina să creeze „Memorialul Holocaustului“ în Bucureşti, un monument aflat în faza de proiect, a cărui construcţie a fost sistematic amânată. Primăria Bucureşti face acum ultimele demersuri pentru autorizarea construcţiei. Monumentul, care va fi dedicat tuturor victimelor Holocaustului, va ocupa o suprafaţă de peste 2.800 de metri pătraţi în zona străzilor Lipscani, Anghel Saligny, Mihai Vodă şi Brezoianu.
În aceste locuri vor fi amplasate cinci sculpturi: o încăpere abstractizată, „Steaua lui David“, „Via Dolorosa“, „Roata Ţiganilor“ şi „Coloana“. Artistul, care a ajuns la sfârşitul săptămânii la Bucureşti pentru discuţii cu oficialităţile implicate, vede în biografia sa o justificare solidă pentru această sarcină, iar în noua şi delicata sa „misiune“, un motiv de mare mândrie. EVZ: Cum aţi primit sarcina de a crea „Memorialul Holocaustului“? Peter Jacobi: Sunt în primul rând sculptor, fotograf preocupat de al Doilea Război Mondial de mai bine de treizeci de ani. La sfârşitul anilor ’70, am realizat o serie de fotografii cu buncărele, instalaţiile antitanc şi canalele de apărare rămase de pe aşa-numitul Westwall/ Siegfriedlinie, fosta linie de apărare a naziştilor. Am fost preocupat de ororile războiului, de sistemul care l-a condus şi purtat. Din asta s-a născut discursul meu artistic.
În Germania m-am stabilit în Pforzheim, oraş care a fost distrus de bombardamentele britanice în proporţie de 80%. 18.000 oameni au fost ucişi. Aici, în oraş, există un munte, care pare natural, dar care de fapt este un munte de moloz - molozul rămas în urma atacului aerian, un mormânt comun, locul în care nu au fost aduse doar rămăşiţele caselor, ci şi cele ale victimelor. Asta m-a marcat. Aveam zece ani la finele războiului, aşa că am văzut cu ochii mei ce se întâmplă. Tot ca o consecinţă a războiului, în anii ’50, tata - care lucra în industria petrolului - a fost întemniţat doi ani, fără proces.
Războiul şi Holocaustul sunt preocupări majore în sculptura mea din ultimii treizeci-patruzeci de ani, în sensul găsirii unor forme contemporane pentru ceea ce poate fi un memorial astăzi. Când, în 2006, Ministerul Culturii a lansat concursul pentru crearea Monumentului Holocaustului în Bucureşti, eram, de fapt, pregătit pentru o asemenea „misiune“. Câteva dintre sculpturile care vor face parte din complexul memorial erau deja finalizate, chiar expuse în muzee. Sculptura „Steaua lui David“ am creat-o în urmă cu cincisprezece ani, ea a fost expusă la muzeul „Martin Gropius Bau“ din Berlin şi la Galeria Naţională din Beauvais, Franţa. Şi totuşi, sunteţi un român care creează „Memorialul Holocaustului“... Fac parte din comunitatea saşilor din Transilvania şi, din câte ştiu, sunt primul ne-evreu căruia îi revine onoarea să construiască un monument dedicat Holocaustului. Prin familia mea sunt puternic ancorat în tradiţia europeană. Străbunica mea era poloneză, se numea Zahirnic, iar străbunicul meu, Porsche, era sticlar din Boemia. S-au stabilit la Avrig, unde produceau geamuri pentru iconarii pe sticlă din zona Făgăraş. Bunicul din partea tatălui a trăit douăzeci de ani în Statele Unite. Dar cel mai simplu este să-l citez pe Peter Eisenmann, arhitectul care a conceput Monumentul din Berlin pentru evreii europeni ucişi şi care a afirmat, atunci când, la rândul său, a câştigat concursul pentru construirea monumentului: „Vreau să fiu perceput în primul rând ca artist, nu ca evreu“. Monumentul pare conceput ca un templu antic, fiecare obiect pare a avea poziţia şi menirea sa bine stabilite. Credeţi că este necesară atâta claritate? Concepţia mea artistică se caracterizează prin crearea unor sculpturi cu putere de simbol, forma lor fizică având un caracter abstract. Spre comparaţie, în anii ’50 monumentele dedicate Holocaustului - de exemplu cel de la Dachau de lângă München, realizat de prietenul meu Nandor Glid - erau figurativ-expresioniste, integrate în concepţiile artistice ale timpului. Într-un schimb de păreri cu juriul internaţional compus din 35 de persoane, am ajuns la concluzia că ar trebui introduse - pentru a obţine înţelegerea publicului larg - şi câteva elemente cu un caracter mai concret. Acestea ar fi pietre de mormânt desacralizate dintr-un cimitir evreiesc din Bucureşti şi unul din Ucraina sau sculptura „Via Dolorosa“.
Pe laturile unui trunchi de piramidă sunt gravate prenume evreieşti şi rome. Astfel, citind numele Sarah, Hannah, Simona, Veta, un descendent al acestor victime poate să-şi regăsească strămoşii dispăruţi. Aceste elemente vor sugera şi aminti de condiţiile în care au fost nevoiţi să trăiască cei deportaţi, mizeria şi însingurarea lor. Interiorul clădirii memoriale va avea un caracter sacral, în care vizitatorii vor putea medita. Prin acoperişul clădirii construit din bârne de oţel va pătrunde lumina soarelui, creând o haşură pe toate suprafeţ ele interiorului. O altă sculptură marcantă din fontă este „Roata Romilor“, un simbol evident. Ea tematizează călătoria perpetuă a acestei populaţii. Monumentul e dedicat şi romilor ucişi, deportaţi... Ce este cu homosexualii? Este, într-adevăr aşa. Nu s-a pus problema homosexualilor, iar din câte am înţeles, aceasta se datorează faptului că nu există informaţii legate de exterminarea acestora în România. Oricum, pentru mine acest monument va fi un monument al tuturor victimelor. Nu am să uit niciodată imaginile din anii cincizeci, eram un copil, iar în Sibiu fuseseră arestaţi actori, cărora li se „reproşa“ homosexualitatea. Au fost supuşi unor procese publice umilitoare, nedrepte. Monumentul va avea impact. Coloana turnată în 35 de tone de fontă se va vedea de pe Podul Izvor. Probabil mai trebuie mutaţi câţiva dintre copacii care sunt în zonă. Monumentul, cu toate simbolurile şi textele explicative, va fi un element important în conştientizarea ororilor din anii 1941, 1942, când din România au fost deportaţi circa 400.000 de evrei şi 35.000 de romi. În 2006, presa scria că se vor începe în scurt timp lucrările de construcţie. Când credeţi că se va întâmpla asta? Sincer, nu ştiu. Nu a fost niciodată programată pentru 2006, eu abia la începutul lui 2007 am semnat contractul. Finanţ area este asigurată, am primit fonduri în aşa fel încât să pot executa coloana memorială, sculptura „Roata romilor“ şi sculptura „Steaua lui David“. Din partea mea, putem începe. Procesul de autorizare este unul destul de complicat. Procedura de aprobare îşi urmează drumul ca orice alt proiect de construcţie din Bucureşti. În momentul de faţă, planul urbanistic zonal există, dar trebuie introdus pe ordinea de zi a Consiliului Municipiului Bucureşti şi aprobat.
ASUMARE „Mulţi români nu cunosc faptele istorice“ Va intra România, prin ridicarea acestui monument, „în rând cu lumea“? Da, cred că prin hotărârea de a realiza Monumentul Holocaustului în Bucureşti, într-un loc atât de central, cu semnificaţie istorică legată de evenimentele Holocaustului (alături se afla Ministerul de Interne, unde se emiteau ordinele pentru deportări), Statul Român preia răspunderea pentru cele întâmplate. O mare parte din populaţia României nu cunoaşte faptele istorice reale sau este chiar dezinformată. Ştiu, însă, că s-au luat deja măsuri pentru a introduce în programele şcolare informaţii despre Holocaust.
Recomandările noastre
