Acesta a solicitat D. Henri Beudet, un aeronaut abil şi curajos, aflat de câteva săptămâni la Bucureşti şi care nu numai că se înalţă cu balonul, dar… pe un trapez suspendat execută, la înălţimi vertiginoase, tururi de forţă din cele mai îndrăzneţe…

Lunea trecută – de ziua sărbătorii Schimbarea la Faţă – permisiunea de a-l înlocui, nu la trapezul acestuia ci în nacela sa, ceea ce i-a şi fost acceptat în mod gratuit D Willemot a  efectuat prima sa ascensiune.

Noi i-am cerut să ne povestească impresiile sale şi iată-le în întreaga lor simplicitate:

Primul meu voiaj în balon, 6/18 august 1873.

Este ora 7 fără un sfert. Balonul este ridicat între cele două antene ale sale. D.  Hippolyte Beudet, fratele prea îndrăzneţului aeronaut, este însărcinat cu umflarea, operaţiune foarte importantă.

El este la postul său, aproape de cuptor, în interiorul balonului.

La ora 7 fără 5 minute, balonul prezintă deja aspectul unei imense umbrele. Cincizeci de militari menţin cele 48 de laterale din care montgolfierul este format.

La ora 7 eu intru în arenă, strigat din toate părţile: unii făcându-mi rămas-bunuri dintre cele mai serioase; alţii î-mi urau călătorie plăcută;

cei mai veseli î-mi cereau să fie moştenitorii mei.

Henri Beudet, însărcinat în mod special cu lansarea, î-mi prezintă coşul, numit nacelă, care trebuie ca în câteva minute să mă ridice la o înălţime de 1.500 metri.

D. prefect al poliţiei, care doreşte să onoreze prin prezenţa sa ascensiunea mea, transmite anunţul că  va sosi la ora 7 şi 15 minute.

Încă un sfert de oră de aşteptare.

Balonul încă se umflă, cu toate că prezintă deja o masă fermă şi imobilă de 25 de metri înălţime şi I15 metri în diametru, ceea ce dă o circonferinţă de 45 metri.

În fine, cele 15 minute s-au scurs.

Balonul umfându-se în continuare, va trebui să atingă o înălţime mai mare şi noaptea se apropie. Îngrijorarea pune deja stăpânire pe căpitanul meu, pentru care, în ce mă priveşte, am cea mai mare încredere.

Rezultatul mi-a dovedit cătă dreptate am avut.

Astfel vroia el să mă ridice până la cer şi mă voi duce fără să-i fac cea mai mică obiecţiune (dar nu pe trapez, de exemplu).

În fine, D. prefect soseşte, spre marea mea satisfacţie, deoarece vedeam în interiorul balonului, o coloană de flacără de şapte metri înălţime; ea prepara violenta smucitură, inevitabilă la plecare.

Cuvintele sacramentale: Atenţiune! Daţi-i drumul! se fac auzite, şi iuată-mă lansat, sau mai bine zis înălţat, cu o rapiditate înspăimântătoare.

În picioare în nacela mea, care avea o înclinaţie de peste 45 grade, din cauza oscilaţiilor produse de către aerostat, făceam nişte reflecţii care nu erau toate de culoare roză.

Cu toate acestea căutam să mă arăt graţios şi politicos; starea mea mă obliga totuşi.

Îmi ţineam pălăria cu mâna dreaptă, ceea ce nu este tocmai în reguli, dar în asemenea momente poţi greşi mâna destul de uşor; iar eu aveam în mâna dreaptă un mic drapel tricolor, care îmi arăta că deşi în România, eu eram totuşi în Franţa.

Muzica, de un efect magic în acest moment, cânta o arie naţională. Aplauzele care-mi erau şi mai armonioase, îmi dădeau curajul care a lipsit atâtor amatori în momentul plecării.

După ce am făcut micile mele exercitii de obişnuinţă şi am aruncat căteva sute de prospecte, îmi vine fantezia de a privi în jos.

Efect teribil!

Eram la 800 metri, perpendicular deasupra amicilor mei, a tinerei mele soţii care trebuia cu siguranţă să blesteme (am spus cu siguranţă, deoarece o săptămână de căsnicie nu lasă nici-o îndoială) toate baloanele din lume şi pe propietarii lor, care îi răpeau soţul său la capătul a opt zile.

Câteva sforăituri ale balonului, câteva zdruncinături, mă anunţau că intram într-o nouă regiune atmosferică.

Depăşisem deja 1200 metri.

Urcam în continuare.

În fine vine momentul în care balonul a atins maximumul ascensiunii sale . Planam deci la 1500 metri deasupra Bucureştiului.

Ah! Dacă românii, tineri şi vârstnici, ar şti cât este de frumoasă capitala lor, de la înălţime, ar face economii la birje pentru a avea un balon la dispoziţie, dar cu condiţia ca balonul lor să.fie condus de D. Henri Beudet, care a trecut de mult în rangul de „surugiu” aerian de primă clasă.

Imaginaţi-vă aceste case cochete, înconjurate de grădini, aceste trei sute de biserici cu 11 turnurile lor duble, argintate, văzute din zbor de pasăre, de la 1500 metri înălţime sub un soare care apunea.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric