Întreaga lună octombrie a anului 1955 a fost consacrată prăznuirii canonizării primilor sfinţi români: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfinţii Ierarhi şi Mărturisitori Mitropoliţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului, Cuvioşii Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Oprea Miclăuş.
În seara zilei de 22 octombrie 1955, la ora 19.30, a început Privegherea, slujită, în sobor, de către un mitropolit şi doi episcopi, încheiată după ora 23: „În această noapte – se spune în reportaj – mare parte din credincioşi au stat de veghe în faţa bisericii Sf. Gheorghe, la lumina lumânărilor, care ardeau pe două vetre de-o parte şi de alta a tindei”.
Punctul de vârf al canonizării Sfântului Ierarh Calinic s-a petrecut duminică, 23 octombrie 1955, zi în care de la Patriarhie şi până în comuna Pantelimon era un lanţ neîntrerupt de închinători. Cronicarul principalei reviste bisericeşti arată în textul său că: „În zorii zilei de 23 octombrie 1955, numărul credincioşilor a crescut cu cei ce necontenit veneau la mânăstire. Curând, după răsăritul soarelui, ei umpluseră curtea bisericii Sf. Gheorghe şi începuseră apoi a se înşirui de-a lungul şoselei spre intrarea mânăstirii şi a se posta pe locul liber din faţa clopotniţei. Sosesc şi grupuri de călugări şi călugăriţe, preoţi din Capitală şi din împrejurimi, studenţi teologi, profesori de la Institutul Teologic, protoierei, consilieri patriarhali şi mitropolitani”. O asemenea afluenţă de clerici şi de credincioşi, la nivelul anului 1955, în plin regim comunist, este dovada continuităţii Bisericii naţionale din ţara noastră şi explică în bună măsură înflorirea ei în cele trei decenii postcomuniste.
Apariţia ierarhilor români, urmată de aceea a chiriarhilor din Bisericile Ortodoxe Surori, a precedat Sfânta Liturghie slujită de Patriarhul Justinian împreună cu un sobor de zece arhierei români şi străini, unele tropare cântându-se atât în româneşte, cât şi în greceşte: „Ierarhii slujitori ies în faţa altarului. Se deschide racla şi Prea Fericitul Patriarh Justinian, în genunchi, citeşte rugăciunea solemnă către Sfântul Calinic”. Apoi, Mitropolitul Firmilian al Olteniei rosteşte un cuvânt de învăţătură conţinând o afirmaţie care trebuie să fi căzut greu reprezentanţilor Ocârmuirii: „Biserica crede că umanitatea tinde totdeauna către o ordine şi un scop care nu pot fi în afară de Dumnezeu”. Cu două săptămâni înainte, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 10 octombrie 1955, cu ierarhii străini şi cu ministrul cultelor, Petre Constantinescu-Iaşi, de faţă, Patriarhul Justinian spusese textual că „valoarea sfinţeniei este cea mai mare valoare ce pot să producă oamenii” (s.n.).
Ne puteți urmări și pe Google News
A urmat la cuvânt, din partea Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Athenagoras al Thyatirelor, care a ţinut să remarce „sentimentul religios atât de puternic al poporului român”.
S-a mai adresat asistenţei de la Mânăstirea Cernica Palladie, Episcopul Volîniei, arătând că Mitropolitul Grigorie al Leningradului nu a putut lua parte la canonizarea liturgică a Sfântului Ierarh Calinic întrucât căzuse bolnav (şi avea să moară la două zile după reîntoarcerea în ţara sa). A vorbit apoi, în româneşte, Patriarhul Chiril al Bulgariei, primele sale cuvinte fiind: „Frumoasă este ţara voastră!”, ultima alocuţiune aparţinând Mitropolitului Iacob al Atticei şi Megarei, rostită în numele Bisericii Ortodoxe Autocefale a Greciei.
Recomandările noastre
