Primarul satului Boldurești, care a accidentat mortal un copil de 14 ani, a fost demis din funcție. CEC a anunțat alegeri locale noi
- Sanda Frunze
- 11 martie 2025, 20:14
Sursa foto: știri.mdRepublica Moldova. Primarul comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost demis din funcție după implicarea într-un accident mortal în care un copil de 14 ani a murit. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că, în urma acestei demiteri, vor avea loc alegeri locale noi. Acestea se vor desfășura în data de 18 mai 2024. Decizia a fost luată pe baza unei sesizări din partea Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat. Aceștia au constatat imposibilitatea primarului de a-și exercita funcția din cauza situației juridice în care se află.
Accidentul mortal și faptele primarului
Accidentul tragic a avut loc în seara de 19 februarie 2024, în satul Boldurești, raionul Nisporeni. Șoferul, care ulterior s-a constatat că era primarul localității, a tamponat mortal minorul de 14 ani și a fugit de la fața locului. La scurt timp, s-a stabilit că se afla la volanul mașinii de serviciu și a încercat să ascundă urmele impactului fatal, în loc să solicite ambulanța și poliția. Așa a fost identificat cel puțin un complice – medic stomatolog – care l-a ajutat cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident.
La două zile distanță, Nicanor Ciochină a fost reținut. El nu a făcut vreo declarație privind vinovăția sau nevinovăția sa și nici nu a transmis condoleanțe părinților copilului. În schimb, familia ar fi găsit martori care l-au văzut în stare de ebrietate. În acea zi și recent avocatul a depus o cerere la procuratură să fie investigați polițiștii care, la fel, ar fi încercat să ascundă urmele crimei.

Sursa foto: EvZ
Controversele judiciare și cererea de dosar disciplinar
La un an de la accident, Ciochină a fost plasat sub control judiciar, iar mama victimei a criticat eliberarea acestuia. În paralel, Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva judecătoarei Lilia Lupașco, care l-a eliberat pe Ciochină. Familia victimei susține că eliberarea prematură a primarului a fost un abuz de putere.

Sursa foto: CEC
Versiuni contradictorii și apărarea primarului
Avocații lui Ciochină au susținut că adolescentul ar fi încercat să se sinucidă, o versiune contestată de familia victimei. Avocații victimei au calificat această apărare drept „strigătoare la cer” și au subliniat că Mihăiță nu ar fi avut motive pentru un astfel de gest, fiind însoțit de doi prieteni în momentul accidentului. În ciuda acestor contestații, primarul de Boldurești continuă să susțină că nu poartă nicio vină în acest caz.