Primăriile pe care liberalii se bat între ei

Primăriile pe care liberalii se bat între ei

Cursa internă din PNL pentru locale a generat conflicte, iar la Centru nu sunt agreate multe dintre candidaturi

Menită să ofere cei mai buni candidați, cursa internă din PNL pentru candidaturile la alegerile locale a creat mai degrabă dispute în interiorul noului partid, rezultat din fuziunea vechiului PDL cu vechiul PNL.

În plus, nu există niciun fel de garanție că cei înscriși în cursă vor fi candidați ai partidului, pentru că pot apărea alte nume pe parcurs, în timp ce în unele orașe, liberalii au venit chiar și cu 5-8 nume în cursa internă.

Competiția este de natură să genereze un conflict între tabere și la nivelul Capitalei, cea mai importantă redută pe care liberalii vor să o cucerească. Patru candidați s-au înscris în cursă, iar adevărata luptă internă pentru câștigarea nominalizării PNL la Primăria Capitalei se va da între Cristian Bușoi, susținut de co-președintele Alina Gorghiu, și Teodor Atanasiu și Ludovic Orban care, potrivit unor surse își va comanda propriile sondaje de opinie pentru că nu are încredere în cele ale partidului. Nu este exclus ca până la final să apară un alt candidat la Primăria București.

O altă miză este Primăria Iași, varianta sigură, până recent, fiind Cristian Adomniței. Pe fondul problemelor pe care acesta le are cu legea, în competiția internă s-au înscris nu mai puțin de opt candidați, niciunul dintre ei nefiind agreați la centru, potrivit unor surse liberale. Nu este exclus ca în cursă să intre și senatorul Dumitru Oprea de la fostul PDL, care ar intra în conflict direct cu Dragomir Tomașenschi, avocatul fostei iubite a lui Gheorghe Nichita, Adina Samson, dar și cu liderul consilierilor locali ai PNL, Marius Dangă, cei trei având cele mai mari șanse să câștige cursa internă.

La Constanța candidează nepotul șefului ICR, susținut de PSD

Pentru Primăria Constanța își dispută nominalizarea trei liberali, niciunul fiind agreat de co-președinții PNL: deputatul Mihai Tararache, Robert Boroianu, președintele PNL Constanța și nepotul președintelui ICR, Radu Boroianu, membru al PRL și Iustin Fabian Roman. Pe locul lăsat liber de Gheorghe Pinalti la Piatra Neamț s-au înscris nu mai puțin de 8 doritori, printre care și primarul interimar al orașului, Dragoș Chitic, care, potrivit surselor EVZ, ar putea fi legat de afacerile fostului primar Gheorghe Pinalti, căruia i se reproșează că este apropiat de PSD și care trebuie să-și demonstreze loialitatea față de co-președinții PNL.

Dispută Blaga-Atanasiu

Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a afirmat de mai multe ori că nu vrea ca Emil Boc să candideze din partea PNL la alegerile locale din 2016, el reproșându-i că a făcut campanie pentru Elena Udrea și Traian Băsescu, potrivit unor surse liberale citate de EVZ. Așa a apărut candidatura lui Mihai Seplecan, președintele CJ Cluj la Primăria Cluj, acesta fiind susținut de vechii liberali. Pe de altă parte, Emil Boc se bucură de susținerea lui Vasile Blaga, co-președintele PDL.

Ceartă și la Râmnicu Vâlcea

Și organizația PNL Vâlcea stă pe un butoi de pulbere din cauza cursei interne pentru alegerile locale.

Oficial, până acum, în cursă s-a înscris doar Eduard Vârlan, primar interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu toate acestea, la Primărie vrea să candideze și deputatul Romeo Rădulescu, ales pe listele PDL, care a trecut apoi la PLR, acum neafiliat și care ar vrea să se întoarcă în PNL. Acesta nu este agreat însă de Vasile Blaga, deranjat de faptul că a plecat la PLR, la un moment dat, potrivit unor surse liberale.

Competiție și la Bacău

Interesant este faptul că o parte dintre liberali ar putea să susțină și candidatura lui Mircia Gutău, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, încarcerat pentru că a pretins 50.000 de euro mită, care nu poate fi agreat de conducerea centrală tocmai datorită problemelor cu legea. „Să spunem că aș fi greșit, chiar dacă nu am făcut asta, dar am ispășit pedeapsa și au trecut cei trei ani de interdicții. Eu am dreptul să candidez. Nu cred că poți să te pui cu Constituția României. Dacă voiau să mă condamne pe viață, mă condamnau pe viață”, a precizat Gutău, pentru EVZ, recent.

Și pentru Primăria Bacău se prefigurează o competiție între foștii democratliberali și vechii liberali. În cursă s-au înscris senatorul Dragoș Luchian(PNL) și Tudorița Lungu (fostul PDL).