Primăria Timișoara a fost amendată de autoritățile de protecție a consumatorilor. Acestea au constatat o serie de nereguli grave, prin care e îngrădit accesul cetățenilor orașului dar și al celor care vin aici, la un serviciu foarte important.
Reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor au continuat controalele privind sistemul de parcare cu plată din urbea de pe Bega – Timpark, ocazie cu care au constatat mai multe nereguli. Cea mai mare problemă este faptul că parcarea nu se poate plăti cu bani lichizi. A doua mare problemă e aceea că pe panourile informative cu privire la tarifele practicate, prețurile sunt afișate în euro și nu în moneda națională.
Protecția Consumatorilor a aplicat o amendă și un avertisment Primăriei Timișoara și au cerut reprezentanților acesteia să se conformeze cerințelor legilor țării. Amenda este în valoare e 10.000 de lei.
”Le-am cerut celor de la Primăria Timișoara să refacă tot ceea ce înseamnă panouri informative, unde nu se găseau anumite informații obligatorii. Le-am cerut ca moneda de pe panourile informative să fie lei, nu euro, și să dea posibilitatea consumatorilor de a plăti și în variantă clasică, tradițională, cu bani cash. Amenda a fost dată pentru informare incorectă și pentru faptul că acest regulament de parcare îngrădește posibilitatea unor consumatori la acest serviciu”, a spus Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Timiș.
Primăria Timișoara are la dispoziție trei luni pentru a rezolva problemele.