Sancţiune DURĂ a Şefului Direcției Publice de Patrimoniu, Marian Rotaru. A fost mutat DISCIPLINAR pe un alt FOTOLIU

Sancţiune DURĂ a Şefului Direcției Publice de Patrimoniu, Marian Rotaru. A fost mutat DISCIPLINAR pe un alt FOTOLIU

Comisia de disciplină a luat o măsură, cel puţin bizară în cazul şefului Direcției Publice de Patrimoniu, Marian Rotaru, care punea o femeie de serviciu să-i facă pedichiura chiar în biroul său.

Primăria Târgu-Jiu a decis, după patru luni, ca Marian Rotaru, pe perioada cercetării disciplinare, să fie mutat într-o altă direcție, tot şef...dar adjunct.  Va fi detașat ca adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială (DPS), potrivit dcnews.ro

”Schimbarea domnului Rotaru este determinată de acel referat al Comisiei de Disciplină, îmi solicită ca primar să găsesc o soluţie, pe o perioadă de timp, să-l mut într-o altă structură a Primăriei municipiului Târgu-Jiu, tocmai determinat de faptul că se face o analiză a comisiei de disciplină şi la ultimele solicitări o parte dintre angajaţii Direcţiei de Patrimoniu nu s-au prezentat la audieri. Încă nu s-a dat o soluţie. Comisia şi-a luat măsurile de precauţie. Angajaţii vor merge la Comisia de Disciplină, cei care nu au fost până acum şi vor declara ce consideră că s-a petrecut. Am ţinut cont de acel referat şi am luat această măsură. Comisia de Disciplină este independentă”, a declarat Marcel Romanescu, primarul din Târgu-Jiu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mutarea vine după ce Comisia de Disciplină a solicitat să fie luată această măsură. Primarul spune că Rotaru ar fi putut să fie suspendat din funcție, dar Comisia de Disciplină nu a cerut-o.