Primăria Oradea şi Penitenciarul Oradea vor semna un protocol de colaborare în vederea schimbului de imobile. Pentru a-I ceda un teren pentru un parc industrial, Primăria Oradea s-a angajat să construiască 8 camere de detenție cu 10 locuri fiecare.
Noul penitenciar va răsări în proximitatea fermei agro-zootehnice şi a drumului de acces, astfel încât distribuţia clădirilor să formeze o grupare compactă. Noul penitenciar se va adresa deținuților ăn regim semi-deschis care lucrează la gospodăria Penitenciarului Oradea, aflată în aceeași zonă.Propunerea primarului Florin Birta privind iniţierea unui schimb de imobile între municipalitatea orădeană şi Ministerul Justiţiei prin Autoritatea Naţională a Penitenciarelor a trecut cu votul UDMR și PNL.
Terenul pe care îl va prelua Primăria din Oradea
Astfel Primăria Oradea va prelua 18,6 hectare de teren din zona Calea Sântandreiului, după trecerea peste linia ferată, pentru amenajarea unui nou parc industrial. „Este vorba de un amplasament cu atât mai potrivit pentru amenajarea unui parc industrial cu cât se află în proximitatea viitorului drum expres şi a viitoarei legături cu autostrada", a pledat primarul Birta. Proiectul de hotărâre inițiat la Oradea va fi studiat de Ministerului Justiţiei şi înaintat Guvernului spre aprobare în una dintre şedinţele următoare. In Oradea funcționează deja un penitenciar.
Decizia care a dus la înființarea unei închisori
În 1865, conform site-ului ANP, datorită numărului mare de deţinuţi, Consiliul Orăşenesc hotărăşte înfiinţarea unei noi închisori, sens în care, în acelaşi an, cumpără o clădire. In 2009, Penitenciarul Oradea a obţinut distincţia „Cel mai bun penitenciar din ţară” pentru rezultate deosebite în activitatea profesională.