Decizia a devenit publică la scurt timp după ce un grup de arhitecți timișoreni au lansat un apel disperat. ”Herculane Project are nevoie de 100.000 euro pentru a pune în siguranță clădirea Băilor Neptun. Poate din fotografii se simte gravitatea situației, dar când ai baia în față… sentimentele nu se pot descrie. Iar când accesezi casa, ei bine, nu putem să spunem de câte ori am plâns și ne-am întrebat ce putem face mai mult, încotro să o luăm?”, au transmis tinerii implicați. Pentru realizarea proiectului de reabilitare, arhitecții au cercetat în cel mai mic detaliu toate cele 62 de încăperi de tratament ale clădirii Băilor Imperiale „Neptun” din Herculane, au scanat fațada principală și accesul principal cu ajutorul a două firme, am mapat degradări, având un cumul de 265 de planșe de degradări, au făcut releveele exacte ale casei, și au documentat detaliile și ornamentele. Ei au realizat proiectul de intervenție pe care l-au pus gratuit la dispoziția municipalității.

Pe clădirea în discuție există un sechestru instituit de DIICOT, din 2015, ceea ce a făcut, până acum, imposibilă intervenția. Ministerul Culturii și Identității Naționale a anunțat recent că, având în vedere starea critică a imobilului Băile Neptun din Băile Herculane, s-a luat în calcul modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare și pentru monumentele istorice aflate în situații litigioase.

Conform proiectului de hotărâre care va fi votat azi, Primăria Herculane ar urma să aloce suma de 100.000 de euro din bugetul orașului pentru proiectul Asociației Herculane Project de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun, banii urmând să provină din taxa de stațiune ce se colectează în 2019.

Te-ar putea interesa și: