Primăria Generală, executată silit de Gigi Becali. Patronul FCSB are de recuperat aproape un milion de euro

Sursa: Playsport.ro

Patronul FCSB, Gigi Becali, are de recuperat suma de 770.000 de euro de la Primăria Generală a Municipiului București. Datoria Primăriei datează de 11 ani și a făcut obiectul unui litigiu în instanță care tocmai s-a încheiat. Becali susține că Municipalitatea s-a folosit de terenul său pentru a construi, fără să-l despăgubească.

Omul de afaceri Gigi Becali a câștigat un proces, cu Primăria Generală, pentru o datorie de 770.000 de euro. Mai exact, Municipalitatea trebuie să-l depăgubească pentru că a folosit un teren, din zona Promenada Mall, aflat în proprietatea patronului FCSB. Procesul din justiție s-a întins pe parcursul a 11 ani, iar în cele din urmă judecătorii s-au pronunțat în favoarea lui Gigi Becali.

„Eu am vândut un teren către o companie de telefonie mobilă, cu 700 de euro metrul pătrat, lângă Mall Promenada. Au construit, au făcut șoseaua, dar au trecut pe terenul meu. Și trebuie să dea banii, normal. Asta este povestea. Și acum, repet, nu vor să plătească. Așa că am ajuns cu ei la executare. E simplu, trebuie să plătească”, a spus Gigi Becali pentru Cancan.

În acest context, după obținerea deciziei favorabile de la judecători, patronul FCSB a cerut executarea silită a Primăriei Generale. Iar instanța de judecată a încuviințat acest lucru, astfel că decizia urmează să fie pusă în executare.

Gigi Becali va executa Primăria Generală

Gigi Becali s-a adresat Judecătoriei Sectorului 5 și a obținut o decizie favorabilă care îi permite să înceapă procedura de executare silită împotriva Primăriei generale. Soluția a fost pronunțată pe 18 octombrie 2022, de o instanță din cadrul Judecătoriei Sectorului 5.

„Încuviinţează executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 18.10.2022”, se arată în decizia pronunțată de instanța de judecată, conform sport.ro.

Gigi Becali se judecă cu Primăria pentru un milion de lei

Pe de altă parte, FCSB a pierdut la începutul acestui an, pe 22 februarie, un alt proces cu Primăria Generală, având drept miză suma de un milion de lei. Este vorba despre contravaloarea chiriei pentru 15 meciuri disputate de FSCB pe Arena Națională. Gigi Becali susține că nu ar trebui să plătească acești bani deoarece a avut o înțelegere cu fostul primar, Gabriela Firea, fina sa, prin care s-a angajat să contribuie financiar la înlocuirea gazonului.

Înțelegerea nu a fost recunoscută de actualul primar general, Nicușor Dan, potrivit căruia, FCSB trebuie să-și achite datoriile.

„FCSB pretinde că au existat înțelegeri între municipalitate și FCSB pentru compensarea acestor sume cu lucrări la gazon, dar astfel de înțelegeri, dacă le-a făcut cineva în trecut, nu au implicat juridic ALPAB. Administrația se face cu acte și contracte, nu cu vorbe”,  spunea, la vremea respectivă Nicușor Dan.