Primăria din Viena ordonă închiderea unei şcoli saudite

Primăria din Viena a ordonat închiderea unei şcoli saudite care a refuzat să dezvăluie identitatea personalului său şi care este suspectată de promovarea antisemitismului.

Saudi School Vienna, şcoală arabofonă, creată la Viena în urmă cu zece ani de Arabia Saudită şi unde învaţă 160 de elevi, va trebui să îşi închidă porţile la finalul anului şcolar „întrucât nu a furnizat până la 1 decembrie nici lista elevilor, nici pe cea a conducerii şi a profesorilor'', scrie AFP, citată de Agerpres.

„Şcoala face printre altele obiectul unei anchete ca urmare a suspiciunilor privind propagarea învăţăturilor antisemite şi i-am cerut să ne furnizeze până la finalul anului o traducere autorizată a tuturor materialelor pedagogice'', a indicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Şcolilor din Viena, Matias Meissner.

Instituţia de învăţământ are la dispoziţie patru săptămâni pentru a face apel la decizia de închidere.

Anunţul survine pe fondul eforturilor guvernului austriac de a combate propaganda islamismului radical.

Cel puţin 142 de persoane, printre care minori, au plecat deja din Austria pentru a se alătura grupării jihadiste Statul Islamic (SI), conform datelor Ministerului de Interne austriac.

Printre altele, guvernul de coaliţie de la Viena are în vedere impunerea unei versiuni standardizate în limba germană a Coranului şi elaborează un proiect de lege ce prevede interzicerea finanţării organizaţiilor religioase din fonduri externe.