Aplicația WhatsApp ar putea să nu mai fie disponibilă în Marea Britanie, în condițiile adoptării unui proiect de lege care va reglementa mediul online. Actul normativ care cuprinde peste 250 de pagini este pe cale să ducă la o confruntare direct între guvermul britanic și reprezentanții companiei care dezvoltă aplicația de mesagerie vocală.
Un proiect de act normativ privind siguranța online aflat în dezbatere la Parlamentul Marii Britanii ar putea avea consecințe pentru utilizatorii WhatsApp din această țară. Mai exact, în condițiile în care cele două părți implicate direct, Guvernul de la Londra și reprezentanții companiei Meta, care dețin aplicația, nu vor ajunge la un acord, WhatsApp nu va mai fi disponibil în Marea Britanie.
După mai bine de patru ani, autoritățile din Regat au elaborat un amplu proiect legislative privind siguranța online care conține 250 de pagini. Doar cuprinsul, spun cei care l-au consultat, se întinde pe 10 pagini, după cum relatează The Guardian.
Prin actul de reglementare, agenția guvernamentală Ofcom va avea puterea de a impune anumite cerințe administratorilor de rețele sociale. Între altele, autoritățile londoneze ar putea impune folosirea tehnologiilor pentru a combate terorismul sau conținutul de abuz sexual asupra copiilor.
Cei care nu se vor conforma acestor reglementări vor risca amenzi uriașe, ce vor putea ajunge până la 10% din cifra de afaceri globală, pentru acele servicii care nu sunt conforme. În aceste condiții, companiile vor trebui să depună eforturi pentru a dezvolta sau a procura tehnologia necesară în vederea asigurării nivelului se securitate online stabilit prin legea britanică.
Problema criptării end-to-end de pe WhatsApp
Viitoarealegeîi va afeta și pe utilizatorii aplicațiilor de mesagerie care își asigură datele utilizatorilor cu „criptare end-to-end” (E2EE). Acest tip de tehnologie face imposibilă citirea mesajelor pe care și le transmit utilizatorii, fără să fie încălcate, în mod fundamental, angajamentele de păstrare a intimității.
Or, reprezentanții WhatsApp susțin că nu sunt de acord cu o astfel decizie, iar acest lucru ar putea duce la retragerea de pe piața britanică.
WhatsApp ar putea să părăsească Marea Britanie
Criptarea „end-to-end” presupune menținerea datelor criptate, fără ca cineva să aibă acces la conversații, nici chiar la server ori în altă parte. Serviciul de mesagerie nu poate intercepta și nu folosi datele pentru a afla conținutul discuțiilor. Cu excepția celor care poartă discuția, nimeni, nici măcar autoritățile care aplică legea sau guvernele nu pot avea acces la datele transmise prin aplicație.
„Proiectul de lege nu oferă o protecție explicită pentru criptare”, a spus o coaliție de furnizori, inclusiv liderii de piață WhatsApp și Signal.
Aceștia au transmis o scrisoare deschisă autorităților londoneze, în care atrag atenția că, odată aplicată legea, scopul criptării end-to-end va fi anulat, iar confidențialitatea utilizatorilor va fi compromisă. Reprezentanții WhatsApp nu sunt de acord ca acest lucru în condițiile în care doar 2% dintre utilizatori se află în Marea Britanie.
„Nouăzeci și opt la sută dintre utilizatorii noștri se află în afara Regatului Unit. Ar fi o alegere ciudată pentru noi să reducem securitatea produsului într-un mod care să-i afecteze pe ceilalți 98% dintre utilizatori”, a declarat șeful WhatsApp, Will Cathcart, pentru The Guardian.
Legiuitorii au cerut guvernului să ia în serios preocupările.
Legiuitorii au cerut guvernului să găsească o soluție la această problemă, în condițiile în care WhatsApp ar putea să se retragă. Ei au atras atenția că, cel mai probabil, reprezentanții companiei nu-și vor compromite miliardele de utilizatori pentru o piață relativ mică, precum cea britanică.
Pe de altă parte Ministerul de interne susține că giganții tehnologici vor trebui să se asigure că aplicațiile pe care le dezvoltă nu vor duce la comiterea unor ilegalități.
„Susținem criptarea puternică, dar aceasta nu poate fi în prețul siguranței publice. Companiile tehnologice au datoria morală de a se asigura că nu închid ochii la nivelurile fără precedent de abuz sexual asupra copiilor, de pe platformele lor. Proiectul de lege privind siguranța online nu reprezintă, în niciun caz, o interdicție a criptării end-to-end și nici nu va necesita servicii pentru a slăbi criptarea”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.