Prima provocare de PROPORȚII pentru România la președinția Consiliului UE. Este chemată să facă PACE într-o zonă extrem de sensibilă
- Cora Muntean
- 14 decembrie 2018, 15:51
Austria, care deține acum președinția Consiliului Uniunii Europene, se concentrează pe relațiile UE cu țările din Balcani. România, care va prelua de la Austria președinția Consiliului UE, nu a făcut publică vreo acțiune în ceea ce privește relațiile Uniunii cu țari din afara acesteia.
Vineri, ministrul Afacerilor Externe şi Expatriaţilor al Palestinei, dr. Riad Malki, într-o discuție cu Teodor Meleșcanu, şi-a exprimat speranţa ca relaţia dintre Palestina şi UE să fie un obiectiv prioritar al Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene.
„Suntem optimişti în ceea ce priveşte Preşedinţia română a Consiliului UE în primul semestru al anului viitor şi sperăm ca în cursul acesteia relaţia dintre Palestina şi UE să fie un obiectiv prioritar al Preşedinţiei române”, a declarat diplomatul palestinian. Riad Malki i-a solicitat omologului său român să se implice în negocierile de pace cu Israelul.
„Suntem gata să studiem împreună cu dumneavoastră posibilitatea şi modalitatea de impulsionare a procesului politic oprit de câţiva ani. Suntem de acord cu dumneavoastră apropo de importanţa soluţiei celor două state ca fiind cea mai bună soluţie în momentul de faţă pentru a avea pace cu Israelul, dar aceasta trebuie să vină prin intermediul unor negocieri politice directe sub umbrelă internaţională largă şi să ia în considerare toate datele politice ale acestei probleme şi tot ce s-a stabilit în acest sens, de asemenea, să aibă loc aceste negocieri într-un orizont de timp acceptabil, astfel încât să ducă la încheierea ocupaţiei israeliene şi să ducă la edificarea statului palestinian independent cu capitala la Ierusalimul de est ca parte a soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care convieţuiesc în pace şi securitate. Reafirmăm angajamentul nostru faţă de toate hotărârile internaţionale şi dreptul internaţional şi dorim să vedem ca în perioada Preşedinţiei române procesul politic să fie revigorat şi să reînceapă ", a afirmat Riad Malki. Ministrul palestinian a accentuat speranța pe care și-o pune în România și a afirmat că în cursul anului viitor îi invită pe miniștrii români în Palestina la a patra sesiune a comitetului interguvernamental.
La a treia sesiune, cea care a avut loc acum la București, a fost semnat un document de cooperare în domeniile culturii şi educaţiei între România şi Palestina.