Atacul de ieri, când un bărbat a împuşcat mortal şapte persoane şi a rănit alte 13 în capitala slovacă Bratislava, ar avea la bază ura agresorului faţă de etnicii romi, scrie New York Times.
Presupunerea jurnaliştilor americani se bazează pe două declaraţii. O tânără de etnie romă, rudă a uneia dintre victime, a spus că bărbatul avea o ură înverşunată faţă de romi. "Întotdeauna era foarte ostil faţă de persoane colorate. Ne ura. Se lua de noi tot timpul", a povestit tânara.
Citiţi AICI despre identitatea ucigaşului
O altă declaraţie aparţine unei educatoare, martoră a evenimentelor de ieri de la Bratislava. "Am văzut un bărbat mai în vârstă mergând cu o armă în mână spre o casă situată în apropiere de grădiniţă. La scurt timp, un bărbat rănit de origine romă a ieşit în fugă. A căzut la pământ, iar atacatorul a mai tras încă de două sau trei ori. Apoi omul a început să tragă în stradă", a declarat Marta Vozbranukova. NY Times: Cazul Bratislava, în tendinţa xenofobă a Europei
New York Times scrie că atacul subliniază ura europenilor faţă de comunitatea romă. Sunt amintite recentele deportări din Franţa ale cetăţenilor români şi bulgari de etnie romă.
Ieri dimineaţă, presa slovacă a anunţat că ucigaşul este un adolescent. Apoi, pe baza unei fotografii care prezintă un bărbat între vârste cu o armă în mână, s-a ajuns la concluzia că agresorul este un fost soldat, în vârstă de 50 de ani.
Agresorul a deschis focul asupra unei familii de romi care locuia la periferiile capitalei Slovaciei, Bratislava. Şase persoane au murit, iar apoi agresorul a tras de mai multe ore pe străzi, rănind 14 persoane. Una dintre acestea a murit ulterior. Bilanţul victimelor atacului de la Bratislava: opt morţi (agresorul s-a sinucis) şi 13 răniţi. SURSE: AFP, New York Times, CME (cotidian slovac)