Prima întâlnire oficială între premierul R. Moldova și liderul nerecunoscut transnistrean

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, s-a întălnit azi, la Odesa, în Ucraina, cu liderul nerecunoscut al Transnistriei, Evgheni Şevciuk.

Este prima întrevedere oficială dintre cei doi şi cel dintâi contact oficial dintre Chişinău şi Tiraspol după alegerea lui Şevciuk în fruntea regiunii separatiste, în urmă cu o lună.

„A fost o discuție bună, am avut o abordare constructivă. Am stabilit planul de acțiuni pentru viitor”, a declarat premierul Filat, după discuțiile cu Șevciuk, informează site-ul jurnal.md

Premierul moldovean a precizat că a fost discutată problema reluării circulației feroviare prin teritoriul regiunii transnistrene, dar și restabilirea legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului.

”În pofida unor aspecte politice, nu putem să nu luăm în calcul problemele existente, economice și de infrastructură. Trebuie să rezolvăm în comun problemele care s-au acumulat cu anii”, a spus, la rândul săsu, liderul separatist. „Statutul Transnistriei este discutat de 20 de ani și tot nu s- a ajuns la nimic. Suntem adepții unei abordări cu pași mici, dar siguri pentru deblocarea situației între cele două maluri”, a spus Șevciuk referindu-se la negocierile privind conflictul transnistrean.

Întrevederea celor doi a avut loc în contextul pregătirilor pentru o nouă reuniune în formatul de negocieri ”5+2” privind soluţionarea conflictului transnistrean, care este planificată pentru sfârşitul lunii februarie 2012, la Dublin, Irlanda.

Analiştii de la Chişinău şi Tiraspol nu se aşteaptă la evoluţii spectaculoase pe dosarul transnistrean după întrevederea de azi.