Prima femeie europeană care iese în spațiul cosmic. Rusia și Occidentul colaborează pe Stația Spațială Internațională

Sursa foto. NASA

Prima astronaută din Europa care a ieșit în spațiul cosmic de pe Stația Spațială Internațională (ISS) este italianca Samantha Cristoforetti. Ieşirea este preconizată să dureze şase ore şi jumătate şi a fost efectuată în compania cosmonautului rus şi comandant al ISS, Oleg Artemiev. Cei doi cosmonauți vor îndeplini mai multe sarcini care vizează modulul ştiinţific rus Nauka şi noul braţ robotizat ERA (European Robotic Arm).

Samantha Cristoforetti (foto) realizează joi, 20 iulie, prima ieşire în spaţiu, de pe Stația Spațială Internațională (ISS), împreună cu comandatul acesteia, Oleg Artemiev. NASA a difuzat mai multe imagini de la această ieșire, care este programată să dureze în jur de șase ore și jumătate. Ieşirea extravehiculară a astronautei, membră a Agenţiei spaţiale europene (ESA), se desfășoară la o altitudine de peste 400 de kilometri.

Cei doi astronauți echipaţi în combinezoane spaţiale rusești de tip Orlan, au ieșit în spațiu cu puţin timp înainte de ora 15:00 GMT. Ei trebuie să îndeplinească mai multe sarcini, care vizează modulul ştiinţific rus Nauka şi noul braţ robotizat ERA (European Robotic Arm).

Misiunea celor doi are loc după ce fostul şef al agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin, demis din funcţie vinerea trecută, le-a „ordonat” cosmonauţilor ruşi să înceteze orice intervenţie asupra braţului robotizat ERA. Această măsură reprezenta o formă de represiune la adresa ESA, care a anunțat că va înceta cooperarea cu agenţia spațială rusă pentru misiunea ExoMars. Decizia a fost adoptată în contextul invadării Ucrainei, de către Rusia.

Brațul ERA deservește stația spațială

Ieşirea extravehiculară realizată de Samantha Cristoforetti şi Oleg Artemiev, este cea de-a şasea pentru astronautul rus și cea de-a treia ieşire consacrată pregătirii ERA.

Lansat pe orbită în iulie 2021, după mai multe întârzieri, braţul robotizat ERA a fost instalat în urmă cu câteva luni în exteriorul modulului rus al ISS. Având o lungime de 11 metri, acesta permite efectuarea unor sarcini de mentenanţă sau de echipare.

Lucrările se desfășoară în principal asupra segmentului rus. Brațul ERA poate fi dirijat din interiorul sau din exteriorul staţiei, dar poate funcționa și pe automat sau controlat de la o staţie ESA, de pe Pământ.

Sursa foto: ESA

Femeia cu cel mai lung sejur în spațiul cosmic

Pentru Samantha Cristoforetti, inginer şi pilot de avioane de vânătoare în vârstă de 45 de ani, acesta este cel de-al doilea sejur petrecut pe Stația Spațială Internațională. Ea a plecat către ISS pe 27 aprilie și deține recordul pentru cel mai lung sejur petrecut în spațiu de o femeie, în cadrul unei misiuni. Samantha Cristoforetti a petrecut o perioadă de 199 de zile pe orbită, în 2014 şi 2015.

Urmează, de data aceasta, să-şi asume conducerea staţiei, cee ace reprezintă încă o premieră pentru o astronaută dintr-o țară europeană, după cum relatează AFP.