Femeile din Arabia Saudită vor avea, din 24 iunie, din nou dreptul să şofeze, după mai mult de cinci decenii, primele permise de conducere pentru acestea fiind eliberate luni, transmite AFP.
Zece femei din mai multe oraşe din acest stat, inclusiv din Riad, şi-au schimbat, luni, permisele de conducere străine cu unele saudite, potrivit Centrului pentru Comunicare Internaţională al Ministerului Informaţiei. Potrivit centrului, în următoarea săptămână se aşteaptă alte aproximativ 2.000 de solicitări din regat.
Agenţia de Presă Saudită informează că permisele de conducere au fost eliberate după ce candidatele au trecut un "test practic", fără să ofere alte detalii.
În cadrul pregătirilor pentru eliminarea interdicţiei de a şofa impusă femeilor, guvernul saudit a adoptat, săptămâna trecută, o lege prin care este pedepsită hărţuirea sexuală, cu până la cinci ani de închisoare şi o amendă maximă de 80.000 de dolari.
Arabia Saudită, singura ţară unde femeilor le era interzis să şofeze, s-a confruntat mult timp cu critici la nivel internaţional, pentru ceea ce era privit ca o formă de oprimare a acestora.
Prinţul saudit Mohammed bin Salman s-a angajat să modernizeze regatul şi să aducă o interpretare mai deschisă şi mai tolerantă a islamului. Încă de anul trecut au fost luate nişte măsuri pentru a relaxa restricţiile sociale din ţară, prin reducerea rolului poliţiei religioase, prin permiterea concertelor publice, dar şi prin deschiderea unor cinematografe.