Un tribunal irakian a condamnat la moarte prin spânzurare o femeie din Germania, după ce a declarat-o vinovată de apartenență la Statul Islamic.
Este doar una dintre sutele de jihadiști străini, arestați de autoritățile irakiene, care în decembrie au anunțat înfrângerea ISIS, după lupte care au durat trei ani. Se pare că femeia este prima europeană condamnată la moarte în Irak, din cauza legăturii cu Statul Islamic.
Femeia, de origine marocană, a fost condamnată pentru că a furnizat „sprijin logistic și a ajutat gruparea teroristă să comită crime”, a spus purtătorul de cuvânt al tribunalului, Abdel Settar Bayraqdar. „Acuzata a recunoscut, în timpul interogatoriilor că a plecat din Germania în Siria și apoi în Irak, pentru a se alătura ISIS, împreună cu cele două fiice ale ei, care s-au căsătorit cu membri ai organizației teroriste”, a explicat el.
Mii de prizonieri
Numele femeii nu a fost dat publicității, ea are la dispoziție 30 de zile pentru a face apel, după care poate fi executată. Potrivit unei surse judiciare, una dintre fiicele femeii a fost ucisă în lupte.
O altă nemțoaică, Lamia K, și fiica ei au plecat din Mannheim, în august 2014, fiind arestate de forțele irakiene în Mosul, în iulie 2017.
O alta este Linda Wenzel, poreclită „Frumoasa din Mosul”, după ce au apărut în presă fotografiile ei, în ultima parte a bătăliei din orașul irakian.
Human Rights Watch spune că 7.374 de persoane sunt declarate vinovate în Irak, 92 fiind executate, din 2014 până acum, pentru terorism.