Studenții unei universități din Iași au produs prima bere cu aromă de ciocolată și cafea. Procesul băuturii a fost unul foarte complex, dar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor.
În cadrul atelierului de microproducţie de bere al Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, studenții au realizat cea mai inedită băutură. Au produs prima bere brună de tip Chocolate Stout, în realizarea produsului fiind folosit malţ cu arome de ciocolată şi cafea. În urmă cu un an, tinerii au inventat și berea cu ghimbir.
Băutura cu ghimbir, realizată în laboratoarele Universităţii de Agronomie din Iaşi, are 4.7% alcool.
Studenții de la specializările ce aparţin de ingineria produselor alimentare, de la Facultatea de Agricultură, vor merge la întreg fluxul tehnologic al şarjelor de bere. După ce au produs berea cu ciocolată, aceștia au mărturisit că vor să vină cu noi băuturi unice.
A apărut berea cu aromă de ciocolată și cafea
„În cadrul atelierului nostru de microproducţie bere am produs un sortiment de bere de tip Chocolate Stout. Aceste tipuri de bere au arome profunde de ciocolată şi cafea. Nu sunt foarte amare şi pot fi uneori dulci. Ingredientele utilizate sunt cele de bază: apă, malţ, hamei şi drojdii.
Particular berii negre este adăugarea unui malţ special, de tip chocolate, conform unei tehnologii dezvoltată în cadrul secţiei. Acest malţ este folosit pentru a oferi culoare berii şi conferă o aromă de cafea prăjită, o aromă mai puţin amară decât malţul black”, a transmis ing. dr. Ionuţ Veleşcu, responsabil în cadrul atelierului de microproducţie bere al USV Iaşi.
Tinerii au folosit echipamente din inox, iar procesul este automatizat, urmărindu-se toţi parametrii tehnologici. Aceștia au analizat la sânge fiecare pas.
„Având în vedere multitudinea de tipuri de malţ, fiecare cu particularităţile sale, varietatea de produse auxiliare utilizate în prepararea berii şi influenţa temperaturii asupra etapelor din procesul tehnologic, putem spune că diversitatea de reţete este practic nelimitată şi toate pot fi obţinute în cadrul microsecţiei noastre de bere”, a mai transmis ing. dr. Ionuţ Veleşcu, potrivit Adevărul.