Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May a declarat, într-un articol publicat în Mail on Sunday, că există riscul ca Brexitul să rămână doar o poveste, și asta pentru că mai mulți membri ai Parlamentului încearcă să strice planul ei de a părăsi Uniunea Europeană.
„Mesajul meu de weekendul acesta pentru ţară este simplu: trebuie să fim cu ochii pe premiu. Dacă nu, riscăm să nu avem niciun Brexit”, se arată în mesajul transmis de Theresa May.
Chiar la începutul acestei săptămâni, doi miniștri și-au depus demisia în semn de protest faţă de planurile lui May privind comerţul dintre Marea Britanie şi UE după ce Regatul va părăsi blocul european în martie 2019.
Și presedintele Americii, Donald Trump critică deciziile prim-ministrului Marii Britanii. recent, Trump a avut câteva critici extrem de dure la adresa lui May, declarații pe care însă le-.a retras zilele trecute, după ce a avut o întâlnire cu oficialul britanic.
Theresa May mai spune în articolul din Mail on Sunday că Marea Britanie va avea o atitudine dură în următoarea rundă de negocieri cu UE.
Discursul mobilizator al prim-ministrului britanic vine după ce, președintele american a sfătuit-o într-un interviu, să aibă o atitudine un pic mai „brutală”.