Joe Biden este îndemnat să plece din cursa pentru alegerile prezidențiale. După ce ziarele americane i-au cerut acest lucru la unison, „invitația” i-a fost lansată și din partea unui prieten din copilărie. Președintele american a devenit ținta acestor atacuri în urma confruntării cu Trump.
Joe Biden, îndemnat să plece de la Casa Albă
Un fost vecin al președintelui SUA i-a cerut să se retragă din lupta pentru un nou mandat. Cei doi au fost prieteni în perioada în care Joe Biden locuia în Scranton, Pennsylvania. La rândul său, fostul amic al președintelui american și-a arătat îngrijorarea vizavi de starea sa de sănătate. Jay Parini i-a trimis o scrisoare deschisă celui pe care l-a cunoscut în copilărie.
Cuvinte de laudă pentru fostul său vecin
Cei doi au avut o relație apropiată în copilărie. De asemenea, legătura a fost extinsă și în familiile lor, mamele celor doi având o prietenie strânsă.
Jay Parini a devenit poet și romancier, în timp ce Biden și-a continuat cariera în diplomație și ulterior ajungând în fruntea Statelor Unite. Având în spate multe amintiri din copilărie, fostul amic al președintelui i-a trimis o scrisoare deschisă.
„Dragă Joe, a venit momentul să pleci acasă. Puțini lideri în istoria Americii au avut o inimă atât de mare sau simțul echilibrului pe care îl ai tu. Dar acum ești în vârstă, ca și mine. (…) Corpurile noastre nu mai cooperează așa de bine cum o făceau pe vremuri. Uneori te doare și încercând să te ridici din pat dimineață”, i-a transmis acesta, conform Newsweek.
Lacrimi pentru Joe Biden
În rândurile adresate actualului șef al SUA, prietenul său mărturisește că a plâns în urma confruntării cu Trump. Acesta i-a recomandat să facă pasul retragerii pentru țara sa, dar și pentru partid.
„Am plâns, am plâns pentru tine, pentru țara noastră. Ești un om integru, Joe, și trebuie să te retragi. Fă-o pentru țară și pentru partid”, a mai spus romancierul.
Prestația președintelui american în fața lui Donald Trump a stârnit numeroase controverse. Opinia fostului său vecin, dar și a publicațiilor de peste Ocean este susținută și de o mare parte dintre americani.