Prețurile ridicate ale combustibilului nu sunt cauzate de taxe. Ce atrage scumpirile
- Emanuel Nițulescu
- 24 aprilie 2024, 16:18
Ministrul ungar a finanțelor, Mihály Varga, a publicat un tabel privind ponderea poverii fiscale a benzinei cu cifră octanică 95 în statele membre UE, pentru a arăta că taxele aplicate combustibilului, în Ungaria nu sunt printre cele mai mari din blocul comunitar.
România are printre cele mai mici taxe la benzină
Ungaria are una dintre cele mai mici taxe pe carburanți din Uniunea Europeană, iar prețurile ridicate ale combustibilului nu sunt cauzate de taxe, a declarat luni ministrul ungar al finanțelor, Mihály Varga, pe pagina sa oficială de socializare, transmite cotidianul Magyar Hirlap.
Într-o postare pe Facebook, ministrul ungar a publicat un tabel cu privire la ponderea poverii fiscale a benzinei cu cifră octanică 95 în statele membre UE, a cărui sursă este Comisia Europeană.
Conform tabelului, povara fiscală pentru benzina 95 în Ungaria este de 46%, față de 52% în Austria, 55% în Germania, 49% în Slovacia și Cehia și 46% în Polonia, la fel ca în Ungaria.
Cele mai mari rate de impozitare a benzinei 95 sunt în Finlanda, Grecia, Irlanda, Malta și Italia, cu 56% în fiecare dintre cele cinci țări. România și Bulgaria se află pe ultimele locuri, cu 43%, iar Cipru cu 44%.
Prețul combustibilului urmează cotațiile externe
În România, prețurile carburanților în stațiile de alimentare depind de cotațiile internaționale Platts pentru benzină și motorină, dar cu o diferența de câteva zile, a constatat Consiliul Concurenței, citat de evz.ro. Concluzia a venit în urma unui studiu care verifică modul în care modificările cotațiilor se transmit în prețurile la pompă.
Cotația Platts este un preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei. Reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața angro a combustibililor. Cotațiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze același trend cu prețurile barilului de petrol.
Cea mai mare parte a ajustării prețurilor la pompă se produce în interval de o săptămână, atât la creșterea, cât și la scăderea cotației internaționale de referință Platts, mai arată Consiliul Concurenței pentru sursa citată.
(Traducerea: RADOR RADIO ROMÂNIA)