Prețul uleiului de măsline atinge niveluri exorbitante. Incredibil cât a ajuns să coste un litru

Prețul uleiului de măsline atinge niveluri exorbitante. Incredibil cât a ajuns să coste un litruMăslin. Sursa: dreastime.com

Prețul uleiului de măsline atinge niveluri exorbitante. Incredibil cât a ajuns să coste un litru la raft. Guvernul spaniol nu găsește soluții să stopeze fenomenul.

Prețul uleiului de măsline atinge niveluri exorbitante. Guvernul spaniol nu găsește soluții să stopeze creșterea prețului la uleiul de măsline. Acesta a cunoscut o creștere fulminantă, de aproape 10 euro la rafturi, notează ziarulromanesc.

Prețul uleiului de măsline atinge niveluri exorbitante. Ministrul Agriculturii spaniol se roagă pentru ploaie

Ministrul în exercițiu al Agriculturii, Pescuitului și Alimentației, Luis Planas a asigurat vineri că prețul uleiului de măsline va scădea. Cu o singură condiție, dacă vor fi mai multe precipitații în lunile următoare. „Dacă ar începe să plouă puternic timp de cel puțin 4 săptămâni, prețurile ar scădea automat”, a asigurat demnitarul cetățenii spanioli, într-un interviu acordat SER.

În pofida evidenței, ministrul consideră că impactul asupra costului exorbitant al coșului de cumpărături este „limitat”. Dar că acest lucru se va inversa dacă va ploua abundent. „Lăsați să plouă, lăsați să plouă”, a spus acesta.

Guvernul spaniol nu găsește soluții 

Potrivit lui Planas, Guvernul nu are loc de manevră pentru a reglementa prețul, deoarece acesta este supus „legii cererii și ofertei”. „Nu există o soluție administrativă sau politică. Există campanii de producție mare și prețuri mici și campanii de producție scăzută și prețuri mari”, a spus acesta. Oficialul a menționat că ultima campanie de măsline a fost limitată la 663.000 de tone, ceea ce înseamnă o scădere de 55% față de cea precedentă.

Ulei

Sursa foto: Dreamstime.com

Declarația ministrului are loc în timp ce prețurile uleiului de măsline își continuă ascensiunea de neoprit. Săptămâna aceasta, uleiul de măsline extravirgin este vândut la rafturi la prețul exorbitant de 10 euro pe litru. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INE),prețul uleiului de măsline a crescut cu 38,8% în ultimul an. În cazul uleiului extravirgin, de cea mai bună calitate, creșterea depășește 227%.

„Peste puterea de cumpărare a famililor medii spaniole”

În fața acestei creșteri bulversante a prețurilor, Guvernul recunoaște că prețul uleiului este în mod evident „peste puterea de cumpărare a famililor medii spaniole”.

Ministrul de resort a comentat în interviu în legătură cu câteva dintre inițiativele derulate de Guvern pentru a sprijini fermierii în fața actualei secete. Măsurile sunt menite și să atenueze consecințele pandemiei, războiului din Ucraina sau ascensiunii prețurilor energiei. „Datorită PAC au fost mobilizați 4.785 de milioane de euro. De aceste ajutoare vor beneficia peste 600.000 de fermieri”, a completat Luis Planas, conform sursei citate.