Funcționarii de la Parlamentul European sunt iritați din cauza scumpirii pe șest a produselor de la cantină, plângându-se că „cea mai democratică dintre instituțiile europene are cel mai nedemocratic meniu”.
Scumpirile intervenite în ultimele zile, într-o perioadă în care majoritatea deputaților și angajații Parlamentului sunt în vacanță, au mărit prețurile anumitor produse cu 25% sau mai mult, ceea ce a atras o plângere din partea sindicatelor funcționarilor, scrie Politico.
O porție de cartofi prăjiți, care până acum costa 2 euro, potrivit angajaților, acum costă 2,5 euro, adică o scumpire de 25%. Prețul supei zilei – oignon à la cheddar, de joi – a ajuns 1 euro de la 0,80.
Scumpirile includ introducerea TVA belgian, care până acum nu era perceput, ca și scumpirile aduse de intrarea în vigoare, de la 5 august, a noilor contracte cu vânzătorii privați.
„Supa e una, dar și salatele și chiar cafeaua costă mult mai mult”, declară o angajată poloneză a Parlamentului în timp ce examinează ofertele de aperitive de 8 euro.
Un purtător de cuvânt a declarat că modificările, inclusiv noul TVA și proiectul de a încheia contracte cu noii vânzători, au fost comunicate parlamentarilor și personalului, atât înainte cât și după lansarea noii cereri de ofertă în decembrie 2018.
Unul din sindicate a ironizat însă explicațiile, citând „documente fiscale” ale UE care dovedesc că ultima directivă despre TVA datează din 2006. Funcționarii Parlamentului se mai plâng și că scumpirile cauzate de noile contracte cu furnizorii nu au fost anunțate dinainte, fapt care ar fi provocat un șoc.
Euro-birocrații care mănâncă pe banii noștri
Colac peste pupăză, la cantinele Comisiei și ale Consiliului European, sunt prețuri considerabil mai mici decât la cea a Parlamentului. „Dacă credeați că rivalitățile inter-institu ționale de la Bruxelles nu au nici un motiv în afară de dezacordurile privind politica migratorie și bugetul UE pe termen lung, ei bine, vă înșelați”, scrie Politico.
„Prețul supei este un motiv suficient pentru ca angajații Parlamentului să se suie pe pereți.” Joia trecută, o supă de fasole cu fidea la cantina Comisiei Europene costa doar 63 de cenți. În Parlament, o minestrone bio costa 1,30 euro, mai scumpă decât supa de ceapă de 1 euro. La toate produsele, situația este aceeași. O salată la Parlament este 1,30 euro, față de 82 de cenți la Comisie, deși ambele au 100 de grame. Idem pentru felurile vegetariene: un cușcuș cu legume era 7,50 euro în Parlament, față de numai 4,95 euro pentru oferta vegetariană a Comisiei, chili fără carne.
La Consiliul European, acum închis, și unde șefii de stat și de guvern adunați la summit-uri au parte de mâncare gătită special, situația este similară.
Când e deschisă, cantina practică prețuri mult mai mici decât cea din Parlament. O friptură cu cartofi prăjiți nu depășește 8 euro la Consiliu, spun angajații.
La Parlament, un antricot este 11,50 euro, față de 9,17 euro un fileu de vită, sau doar 6.01 euro pentru o friptură obișnuită de vită, la Comisie.
Oficialii Parlamentului spun că unul dintre motivele creșterii prețurilor a fost decizia de a renunța la subvenții, față de celelalte instituții europene, care le mențin. Aceasta înseamnă că la Comisie și la Consiliul European angajații continuă să mânânce pe banii noștri.
Subvențiile pentru cantina Parlamentului costau până de curând contribuabilii europeni 5 milioane de euro.
Ecologia costă scump
Sindicatele angajaților se plâng însă că, într-o epocă în care băncile au ajuns să practice dobânzi negative, iar majoritatea țărilor europene au rate ale inflației mici, scumpirile cu 25% sunt enorme.
Cu atât mai mult cu cât mulți dintre funcționarii care mănâncă la cantină nu sunt consilieri bine plătiți ai politicienilor, ci secretare, personal de serviciu, angajați de la pază, cărora li se adaugă personalul cantinei.
Direcția Generală pentru Logistică a Parlamentului a replicat însă că angajații se bucură acum de mai multe opțiuni nutritive și de servicii mai ecologice.
„În cadrul noilor contracte, oferta de catering va fi îmbunătățită în continuare, incluzând noi meniuri cu ingrediente sănătoase, proaspete și de calitate, lărgind posibilitățile de alegere, reducând folosirea materialelor de unică folosință și risipa de apă, un nou design, o comunicare modernă care va permite membrilor personalului să aibă informații și un feedback mai bune, precum și un orar extins”, se arată într-un comunicat al Direcției.
„Toate contractele au o puternică dimensiune ecologică și socială și vom avea gradual o ofertă din care plasticul va fi total exclus.”
La Comisia Europeană și la Consiliu nu s-a aflat deocamdată că ecologia costă scump. La fel, și propaganda.