Prețul carburanților. Cât costă benzina și motorina la pompă
- Cristian Raducanu
- 21 septembrie 2023, 11:01
Benzina se scumpește din nou, în timp ce prețul motorinei a rămas neschimbat în ultima săptămână. Un litru de benzină costă astăzi 7,24 de lei/litru.
Bezina standard este comercializată astăzi, 21 septembrie, cu 7,24 lei/litru și se găsește la stațiile peco Lukoil și Petrom din Capitală. Față de prețul afișat ieri, un litru de benzină costă mai mult cu 2 bani pe litru. Pentru gama premium, șoferii vor scoate din buzunar între 7,75 și 8,12 lei/ litru.
De la 1 ianuarie vom plăti mai mult pentru carburanți
În ceea ce privește motorina standard, și-a păstrat prețul afișat în 14 septembrie. Prin urmare, stațiile peco afișează la pompe 7,47 de lei pentru un litru de motorină din gama standard. Prețul gamei premium oscilează între 7,92 - 8, 23 de lei/litru. Ne apropiem de valorile raportate anul trecut. Moment la care benzina standard trecuse de 8 lei, iar motorina standard a depășit pragul de 9 lei/litru.
Din păcate, de la 1 ianuarie 2024 urmează noi scumpiri, care se vor aplica și pentru carburanți. Accizele pentru benzină, motorină și GPL se vor actualiza cu rata inflației estimată la 14%. Astfel, prețul carburanților ar putea crește cu cel mult 30 de bani/litru, în funcție de marja de profit și de prețul materiei prime. Pentru un plin de motorină standard șoferii vor plăti de la anul mai mult cu 15 lei.
Față de luna trecută pentru un plin de benzină și motorină plătim cu 18 lei mai mult
Raportat la luna trecută se observă o creștere medie de 5% pentru un litru de carburant. La momentul respectiv, pentru un plin de 50 de litri am plătit mai puțin cu 18 lei, potrivit Antena 3.
În acest context, economiștii atrag atenția asupra faptului că majorarea prețului pentru carburanți va fi transpusă în prețul produselor, serviciilor și a alimentelor. Majoritatea produselor sunt livrate pe cale rutieră.
Tariful carburanților din stațiile alimentare au o evoluție identică cu cea a cotațiilor internaționale Platts atât pentru benzină cât și motorină. Platts este un indicator de referință pe piața benzinei și a motorinei. Este definit ca o valoare rezultată în urma cererii, ofertei și tranzacțiilor dintre traderii de pe piața angro a carburanților. De menționat este faptul că aceste cotații nu sunt date publice. Pe termen lung urmăresc același pattern cu prețul barilului de petrol.