Presupusa amantă a lui Laurențiu Reghecampf vorbește despre bărbații din viața ei. Cele mai mari greșeli pe care le-a făcut în relații

Montaj foto evz

Florentina Raiciu, cea despre care se spune că ar fi avut o idilă cu Laurențiu Reghecampf, dar și cu Ion Țiriac, a vorbit deschis despre toți bărbații din viața ei și a spus ce greșeli a făcut în relațiile sale.

Florentina Raiciu, a mărturisit că marele ei defect a fost acela de a ierta o persoană, chiar și atunci când aceasta nu mai merita nimic. Fosta asistentă tv a spus că a realizat că una dintre cele mai mari dezamăgiri vine atunci când vrem să fim iubiți în modul dorit de noi, chiar dacă cealaltă persoană simte să se exprime altfel.

Florentina Raiciu a dezvăluit că nu a făcut niciodată videochat așa cum se vehicula în presă și că dacă ar putea să o ia de la capăt, ar merge pe alt drum și nu ar mai intra în lumea showbiz-ului.

Florentina Raiciu a iertat prea mult bărbații din viața ei

Am iertat, chiar și atunci când nu trebuia! Nu sunt un robot, sunt om. Nu sunt o mășinărie, fac la greșeli câte fire de păr am în cap. Fiecare bărbat a fost diferit. Nu am un șablon, un tipar al bărbatului ideal. Cred că în fiecare relație am iertat prea mult, chiar și când nu trebuia.

Bărbatul nu se schimbă pentru că vrei tu, pentru că iubești tu, se schimbă dacă își dorește el. Te pot iubi în toate formele și culorile, te fac să simți, nu să știi că te iubesc, să simți până în măduva oaselor. Pot fi orice femeie într-una singură, doar că nu e de ajuns. Dezamăgirea apare în momentul când  vrem să fim iubiți în felul dorit de noi”, a spus aceasta.

Ea a adăugat că dacă persoana de lângă tine nu te iubește la fel cum o faci tu, indiferent de cauze, acest lucru deranjează și duce la destrămarea relației.

Presupusa amantă a lui Reghecampf recunoaște că avea multe complexe în tinerețe

Deși a părut mereu încrezătoare în ea, Florentina Raiciu a povestit că de-a lungul vieții a avut foarte multe complexe pe care a încercat din răsputeri să le ascundă. Aceasta a pozat de cinci ori pentru revista Playboy, însă niciodată nu a avut emoții când a făcut asta.

„Am avut noroc de fotografi buni, oamenii care au fost în jurul meu căutau să mă facă să mă simt bine, să nu fiu stânjenită. Mă complimentau și-mi spuneau că am ceva pentru că eu aveam multe complexe, dar căutam să nu arăt asta. Ulterior s-a dovedit că ceea ce mă jena cel mai mult era, de fapt, atu-ul meu: zâmbetul, dantura.

În școala generală, în liceu, eram complexată, apoi toată lumea mă alegea la castinguri datorită acestui aspect. Am purtat vreo 2 ani mai târziu aparat dentar pentru a înlătura orice mă nemulțumea”, a mai spus aceasta pentru Fanatik.